Turnu Severin: Jandarmii sunt mobilizaţi, astăzi, pentru nedeile din mediul rural

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măsurile de ordine şi siguranţă publică vor fi asigurate, astăzi, în localităţile în care se organizează serbări câmpeneşti, cu ocazia sărbătoririi Naşterii Maicii Domnului.


Pentru prevenirea eventualelor incidente, 35 de jandarmi din Strehaia, Vânju-Mare, Orşova şi Baia de Aramă vor desfăşura misiuni de menţinere  a ordinii şi liniştii publice, împreună cu lucrători ai posturilor de poliţie comunale, în 15 localităţi de pe raza judeţului Mehedinţi.

Echipajele de jandarmi vor asigura menţinerea ordinii publice în ziua de Sfânta Maria, începând cu orele 20.30, în următoarele localităţi: Bâcleş, Tâmna, Iloviţa, Punghina, Ponoare, Izverna, Brezniţa de Ocol, Balta, Căzăneşti, Floreşti, Husnicioara, Jiana Veche, Şişeşti, Pădina şi Malovăţ.

“Pentru sesizarea aspectelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, cetăţenii pot solicita sprijinul echipajelor de jandarmi aflate în teren sau prin intermediul apelării sistemului unic pentru apeluri de urgenţă 112, în vederea intervenţiei oportune şi eficiente”, spune Claudia Mendea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Mehedinţi.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite