Turnu Severin: Ionuţ Sibinescu bagă frica în haiducii pieţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru comisarul severinean, responsabil cu soluţionarea plângerilor făcute de consumatori, cea mai mare satisfacţie o reprezintă mulţumirea oamenilor

Ionuţ a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, fiind pasionat de cifre.

În perioada facultăţii, dar  şi după Ionuţ a schimbat mai multe locuri de muncă.

Primul său job l-a avut la un cotidian local din Lugoj, unde, în fiecare seară aranja paginile ziarului fiind tehnoredactor. 

După experienţa din presa acrisă a urmat o periodă în care a lucrat ca şi barman, agent vânzări, după care şi-a deschis propria lui afacere în domeniul IT şi producţie publicitară.

„ Am avut tot felul de job-uri. Am fost barman, am lucrat la un ziar, unde aranjam ziarul în pagină, apoi am lucrat ca şi agent vânzări, am vândut cafea,  după care am avut propria mea afacere în domeniul IT” ne spune Ionuţ.

În prezent, severineanul este comisar şef la Protecţia Consumatorului din Mehedinţi, acesta fiind numit în funcţie în decembrie 2009.

Meseria pe care o desfăşoră în momentul de faţă i se pare foarte interesantă, dar destul de solicitantă.

„Activiteatea pe care o prestez, mă acaparează cu totul. Ai de ales, fie te poţi implica conform fişei postului, fie depăşeşti fişa postului şi în felul acesta te prind ore târzii la muncă, tot cu treburi de servici” ne spune Ionuţ.

Zilnic, el primeşte nenumărate reclamaţii de la consumatorii din Drobeta Turnu Severin, cereri pe care încearcă să le rezolve în cel mai scurt timp.

„ Instituţia pe care o reprezint este percepută de clienţi ca ultima lor salvare, atunci când dau de greu în piaţă. Am mulţumirea că ajut oamenii. Nu este o muncă de voluntariat, suntem funcşionari publici care au depus un jurământ, avem obligaţia să ajutăm cetăţenii”, explică şeful de la Protecţia Consumatorului.

Deşi a împlinit un an de când se află la conducerea inspectorilor, Sibinescu declară, cu siguranţă de sine, că misiunea instituţiei pe care o reprezintă a fost îndeplinită cu secces până acum, spre satisfacţia consumatorilor.

„Ajutăm oamenii care-şi caută dreptatea. În Turnu-Severin este o piaţă sigură” adaugă Ionuţ Sibinescu.

Singura nemulţumire pe care tânărul o identifică se referă la birocraţia care acaparează şi activitatea sa.

Cu toate acestea, el speră ca pe viitor să fie schimbări în acest sens. „ O hârtie trebuie să parcurgă trei birouri până să devină oficială sau pe un act trebuie să pui patru, cinci vize” încheie Sibinescu.

Şeful de la Protecţia Consumatorului îşi propune să comunice mai bine cu cei ale căror interese le apără şi să obţină o creştere a calităţii produselor şi serviciilor pe piaţa din judeţul Mehedinţi.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
Cum îţi petreci timpul liber?

În timpul liber îmi place să stau cu prietenii şi să mă joc pe calculator. De asemenea îmi place să citesc, prefer să citesc literatură uşoară.
Vă simţiţi un om împlinit?
Nu am niciun motiv ca să nu mă simt împlinit sau fericit. Cred că am realizat o mulţime de lucruri în viaţa mea, atât în domeniul profesional, cât şi în  domeniul familial. Mă simt iubit şi apreciat de familia mea.

Ce-i place?
Apreciez puterea de a spune adevarul, oricând, oricum ar fi el în orice moment. Imi plac persoanele care nu ocolesc niciodată subiectul şi spun în faţă tot ce au de spus chiar şi dacă este personal. Apreciez oamenii care se dedică meseriei pe care o practică şi pun un pic de suflet în ceea ce fac. Consider că lucrurile în care pui şi un pic de pasiune stau mai mult în picioare.

Ce nu-i place?
Pot spune că nu-mi place sistemul de lucru la stat. Detest lucrurile făcute din obligaţie. Nu-mi place atunci când încerci să faci un lucru şi apar tot felul de piedici. De asemenea nu-mi place felul în care o anumită comisie din Parlamentul României abordează discutarea ordonanţei de urgenţă 50/2010, ordonanşă de care sunt interesati peste cinci milioane de români, clienţi ai băncilor.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite