Turnu Severin: Grevă de solidaritate în majoritatea sectoarelor bugetare din Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Mehedinţi, angajaţii din majoritatea sectoarelor bugetare se află, astăzi, într-o grevă de solidaritate cu colegii lor din ţară. Protestul nu afectează însă programul cu publicul, activitatea în spitale şi în staţiile de ambulanţă unde se asigură urgenţele şi nici examenul de Bacalaureat, care se  susţine în toate şcolile fără probleme.

CITEŞTE ŞI:

„Grevă de catifea“, la Braşov

Cei 670 de salariaţi ai Primăriei Severin muncesc, astăzi, cu o banderolă albă pe mână. “Suntem solidari cu senatorii şi deputaţii mehedinţeni care, la dezbaterea moţiunii de cenzură, vor vota împotriva Ordonanţei de Urgenţă prin care guvernul îşi asumă răspunderea privind reducerea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar şi nebugetar, reducerea cu 15% a pensiilor şi a ajutoarelor sociale acordate mamelor pentru îngrijirea copiilor”, a declarat Gabriel Niculescu, liderul de sindicat al Primăriei Severin.     

În grevă, sunt şi grefierii şi arhivarii

Parte din angajaţii Spitalului Judeţean Severin, este vorba de o treime din personal, sunt şi ei în grevă. “Se asigură urgenţele medicale, care înseamnă circa 80% din activitatea spitalului, restul fiind în grevă, adică la serviciu, dar nu în activitate. Important este că bolnavii nu au de suferit”, ne-a spus Mitrea Grăniceru, liderul de sindicat Sanitas Mehedinţi.

La 10.00, la Serviciul de Ambulanţă, sirenele salvărilor au fost puse în funcţiune în semn de solidaritate cu greviştii din ţară, iar în jurul orei 11.00, cadrele sanitare au protestat în curtea spitalului, fără să se manifeste zgomotos.

La Finanţele Publice, nu este afectată activitatea de la ghişee, fiind în grevă 178 de angajaţi care lucrează în birourile instituţiei.

Grevă este şi la Tribunalul Mehedinţi, dar şi la Judecătoriile Severin, Vînju Mare şi Baia de Aramă, unde personalul auxiliar se află în solidaritate cu ceilalţi bugetari.  

Potrivit liderului de sindicat Lucian Pereşi, greva constă în închiderea activităţii cu publicul, arhiva şi registratrura având program doar o oră şi jumătate, respectiv de la ora 10,00 la 11,30. În ceea ce priveşte şedinţele de judecată, se asigură doar cazurile urgente. 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite