UPDATE: Şi-a recuperat maşina furată după ce a făcut greva foamei în faţa Parchetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coliniţa Becheru îi acuză pe poliţişti că nu îi dau autoturismul, deşi l-au găsit. Pe de altă parte, oamenii legii susţin cã dosarul este în termenul legal de soluţionare şi abia dupã finalizarea cercetãrilor maşina poate reveni proprietarei.

UPDATE, ora 14:00

După lungi ore de aşteptări în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Severin, Coliniţei Becheru, femeia care a făcut vineri greva foamei, i-a fost restituită maşina furată în valoare de 20.000 de euro.

Începând de la orele 11.00 ale dimineţii femeia, care a făcut vineri greva foamei în faţa Parchetului, s-a prezentat la faţa locului pentru a primi răspunsul la cererea de restituire a autovehiculului.

După aproximativ patru ore de aşteptare binemeritate, procurorul care a intrumentat cazul a dispus ca maşina să îi fie restituită acesteia.

Conform spuselor femeii, maşina în valoare de aproape 20 000 de euro îi fusese furată, apoi sechestrată în curtea poliţiei de două luni de zile, timp în care nu a putut produce nici un venit, maşina fiind singura modalitate prin care familia îşi câştiga existenţa.

image

Coliniţa Becheru, de 47 de ani, din localitatea mehedinţeană Schela, a făcut vineri greva foamei în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria  Severin.

„Mi s-a furat maşina de către un cămătar din Schela, acum patru luni. Am făcut sesizare atât la poliţie, cât şi la Parchet, iar urmă cu două luni maşina a fost găsită, dar nu mi s-a restituitnici până astăzi“, spune Coliniţa.

Femeia susţine că maşina în valoare de 20.000 de euro i-a fost furată cât timp a fost plecată din ţară şi că era singura sursă de venit a familiei,  soţul ei efectuând curse de transport  persoane pe ruta  România-Italia.

„Când eu eram plecată din ţară, el l-a chemat pe soţul meu la o cafea, l-a ameninţat cu toporul să îi dea cheile de la maşină şi certificatul de înmatriculare. Soţului meu i-a fost frică, fiind la celălalt în casă. Vreau să îmi fie restituită maşina, ca să pot să îmi plătesc datoriile“, a mai spus femeia.

Coliniţa nu înţelege de  ce nu i se înapoiază maşina, mai ales că aceasta se află de două luni în curtea poliţiei:  „M-au plimbat de la o instituţie la alta, mi-au zis: Legea nu ne permite. Care lege?  Legea e o barieră peste care trec dulăii, pe sub care trec căţeii şi în care se încurcă boii. În acest caz, noi suntem boii“.

Fata mare Coliniţei, lângă maşina furată



Femeia spune că autorităţile i-au promis că îi vor da un răspuns astăzi, în caz contrar ea anunţând că va continua protestul în Capitală. Oamenii legii declară că dosarul nu este tergiversat, iar maşina îi va fi restituită păgubitei la finalizarea cercetărilor, dacă Parchetul va da o astfel de soluţie.

„Dosarul a venit de curând de la poliţie şi este în termen legal de soluţionare. Maşina a fost sechestrată, este în condiţii de maximă siguranţă în custodia poliţiei, iar la finalizarea cercetărilor i se va restitui proprietarei, în funcţie de  soluţia emisă de către procurorul care instrumentează cazul. Acest gen de protest nu influenţează în nici un fel  soluţionarea dosarului“, a spus Fănică Cercel, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi

image
Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite