Turnu Severin: Eroare la inaugurare/Scene cu conotaţii sexuale pe o plasmă din Eurogara Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De un astfel de incident au avută parte, astăzi, la Drobeta Tr. Severin, cei care au participat la inaugurarea Eurogării. Pe plasma, pe care în viitor vor rula reclame, au fost prezentate imagini parcă rupte dintr-un film erotic. Până ce responsabilii să-şi dea seama de eroare, privitorii au rămas muţi de uimire, dar s-au şi amuzat pe seama filmuleţului. 

O femeie se plimbă goală şi se îmbracă în văzul mai multor persoane, apoi un cuplu care mimează un act sexual. Sunt imagini parcă desprinse dintr-un film erotic ce au rulat astăzi în gara severineană, chiar în momentul inaugurării.

image

Spre marea stupoare a călătorilor, cărora nu le venea să creadă ceea ce văd în faţa ochilor. „Nu e frumos. Vede tineretul... ce-i acolo, dezastru... Doamne, urgia lui Dumnezeu”, ne-a spus o bătrână. Un alt localnic şi-a exprimat neaoş părerea: „E normal. Cred că e un film care arată realitatea de zi cu zi”.


Scos imediat din playlist
Scenele rulau exact în momentul în care autorităţile prezente la eveniment au ajuns în zona cu pricina, respectiv în faţa ghişeelor deschise. Ziariştii au descoperit scenele în timp ce prefectul purta un dialog cu o angajată CFR.

image

Oficialităţile nu le-au sesizat, cum de altfel nici reprezentanţii CFR care au primit clădirea în administrare. Întrebat despre provenienţa filmuleţului, constructorul a dat din umeri, oarecum stânjenit.

A motivat că l-a primit la pachet cu soft-ul şi că nu ştia de existenţa lui. “Firma care l-a livrat… eu n-am avut un alt film. Eu chiar nu le-am urmărit. Îmi pare rău, nici n-am ştiut de aşa ceva”, a declarat Trandafir Giuca, administratorul firmei de construcţii.

Problema a fost rezolvată după ce responsabilii şi-au dat seama de eroare. Filmul a fost scos din playlist-ul plasmei. Constructorul nu exclude nici posibilitatea ca scenele să fi fost proiectate intenţionat de cineva din interior, ele apărând pe monitor chiar în momentul în care autorităţile şi presa erau în apropierea plasmei.

image

La inaugurarea noii gări din Severin, a cărei construcţie a început în iunie 2004 şi care avea ca termen de finalizare luna februarie a anului 2006, au participat Victor Frăsinoi, directorul Regionalei CRF Călători Craiova, Marin Căpitanu, şeful Staţiei CFR Călători Drobeta Turnu Severin, prefectul de Mehedintţ, Ion Mîţu şi primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe.

Valoarea lucrărilor se ridică la 5,8 milioane de euro.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite