Stiri din Turnu-Severin

Turnu Severin: Echipa națională feminină de tineret forțează calificarea la Campionatul Mondial de Handbal, la Severin

21 mai 2010, 09:46 |  Autor: Cătălin Căruntu | 

Cuvinte cheie: severin, mehedinti, sport, handbal, echipa nationala, mariana tarca,

Oficialii FRH vor calificarea la CM din Coreea de Sud

Turnu Severin

Oficialii FRH vor calificarea la CM din Coreea de Sud

 

România are o grupă de calificare cu Franța, Islanda și Croația. Meciurile se vor desfășura pe parcursul a trei zile, la Sala Polivalentă din Turnu Severin.

Grupa de calificare a României pentru Campionatul Mondial de handbal feminin(tineret) se joacă la Severin. Secretarul general al Federației Române de Hanbal, Mihai Marinescu, împreună cu antrenoarea echipei naționale de tineret, Mariana Târcă, a susținut o conferință de presă înainte de startul competiției.

Oficialii l-au avut alături pe primarul Constantin Gherghe și și-au exprimat așteptările pe care le au de la această competiție.

„Ne bucurăm că avem posibilitatea să revenim în Drobeta Turnu Severin. Sperăm ca prin evoluția jucătoarelor să îi bucurăm pe iubitorii handbalului și să reușim calificarea la Campionatul Mondial din Coreea de Sud. Sperăm ca o parte din aceste tinere jucătoare să constitue schimbul de generații pentru echipa națională”, a spus Mihai Marinescu, secretarul general al FRH.

„Suntem pentru prima dată în Severin, pentru o ședere mai lungă și ne simțim foarte bine. Sunt convinsă că aceste fete vor reuși să se exprime la adevăratul lor potențial și cred că dacă vom avea răbdare cu ele, vor reuși să realizeze lucruri bune. Sunt jucătoare cu calități deosebite și sper ca aceste calificări să fie punctul de plecare spre rezultate mult mai bune decât cele obținute până acum. Principalul atuu al echipei noastre este dorința de a arăta că rezultatele de până acum nu reflectă realitatea”, a spus și antrenoarea lotului de tineret, fosta mare jucătoare, Mariana Târcă.

Despre meciurile României a vorbit și Remus Drăgănescu, directorul tehnic al secției de hanbal feminin, în cadrul FRH.

„Drobeta Turnu Severin este un oraș cunoscut pentru jucătoarele și jucătorii de handbal pe care i-a trimis la competițiile internaționale de anvergură. Nu avem o grupă ușoară, fiecare din cele patru echipe va încerca să obțină calificarea. Sperăm ca fetele să se dăruiască în totalitate și să jucăm cu sala plină”, a spus oficialul.

România are o grupă de calificare cu Franța, Islanda și Croația. Meciurile se vor desfășura pe parcursul a trei zile, la Sala Polivalentă din Turnu Severin.

Programul jocurilor:
21.05.2010 :
         - Ora 16,00   ROMÂNIA – ISLANDA
         - Ora  18,00  FRANȚA –   CROAȚIA
22.05.2010:
         - Ora 16,00   ISLANDA – FRANȚA
         - Ora  18,00  CROAȚIA – ROMÂNIA
23.05.2010:
         - Ora 10,00  CROAȚIA – ISLANDA
        -  Ora 12,00  FRANȚA – ROMÂNIA


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Constanţa: Portarul HCM, Rudi Stănescu, îşi deschide firmă de pariuri sportive

    Portarul HCM Constanţa, Rudi Stănescu îşi va deschide firmă de pariuri sportive în Năvodari. De ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole