Turnu Severin: PORTRET/Dusan Pârvulovic luptă pentru drepturile românilor din Timoc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trăieşte dincolo de Dunăre şi spune că va trăi o mare satisfacţie atunci când limba lui maternă se va vorbi şi auzi peste tot.

De 12 ani, conduce Comitetul pentru Drepturile Omului din Negotin, fiind şi coordonator pe problema minorităţilor şi asistenţă juridică. Se consideră român şi nu îi este ruşine să o spună în public sau în faţa autorităţilor ori de câte ori i se cere.

Din păcate, numele îi este slav şi asta nu din vina alor săi. „Eu, personal, mă declar român când sunt întrebat la poliţie, tribunal, primărie şi aşa mai departe. Părinţii mei sunt români.

Şi mama, şi tatăl meu, şi bunicii mei care au avut nume Lăpădat. După nume, putem să vedem că e român. Eu am nume slav, Duşan. Aia mi-a dat nume naşul, fără voie la mama mea. Aşa-i aici obiceiul, ca naşul să dea numele copilului. Şi naşul mi-a fost român, dar, uite, mi-a dat nume slav”, ne-a mărturisit Dusan Pârvulovici.

S-a născut în Valea Timocului, şi-a făcut studiile în capitala Serbiei şi este poate unul dintre puţinii care s-au mai întors pe pământul natal pentru o carieră.

„Numai că m-am întors cu familia de acolo şi poate că sunt singurul tânăr care nu numai că s-a întors, dar locuieşte şi astăzi la sat şi lucrează la oraş. Cred că e un plus, nu un minus. Nu mă căiesc că m-am întors de la Belgrad”, ne spune Dusan.    

Îşi ajută fraţii, şi ca jurnalist 
După terminarea studiilor, a rămas câţiva ani în Belgrad unde, nu numai că a înfiinţat Comitetul pentru Drepturile Omului, dar a şi luptat împotriva regimului de la acea vreme.

„Puţin timp am lucrat şi în Parlamentul sârbesc. Am fost fondator şi membru al unui partid al ţăranului, pe timpul lui Miloşevici, când a fost foarte greu să fii în opoziţie, anii `90.

M-am luptat până pe 5 octombrie 2000. Atunci eram activist la ONG, nu mai eram membru la niciun partid şi am lucrat împotriva regimului şi pot să spun că aia-mi este un CV foarte bun cu care pot să ies întotdeauna în public”, mărturiseşte Dusan Pârvulovici.

Toată tinereţea şi-a petrecut-o departe de casa părintească. După liceu a plecat la Belgrad, apoi a făcut armata în Croaţia şi s-a întors în Valea Timocului când aproape s-au terminat şi războaiele din Serbia.

Şi pentru că dintotdeauna şi-a dorit ca românii de dincolo să aibă aceleaşi drepturi cu ceilalţi, a acceptat imediat propunerea Comitetului Helsinki de la Stockholm să lupte pentru drepturile minorităţilor, înfiinţând organizaţia.

În acest moment, avocaţii comitetului pe care îl conduce au un proces la Strasbourg pentru a-l ajuta pe preotul Bojan Alexandrovic, ctitorul bisericii româneşti din Malainiţa, condamnat la un an puşcărie.

“Acum suntem cu procesul la Strasbourg. Am câştigat toate procesele. Biserica e cunoscută, iar acum avem proces pentru Bojan care e condamnat cu un an la puşcărie, pentru a fost ctitor. Cred că vom câştiga şi acolo, iar ceea ce e interesaant e că avem avocaţi sârbi, jurişti sârbi”, adaugă Dusan Pârvulovici.  

Pe lângă activitatea din organizaţie, Dusan conduce, de cinci ani, Federaţia Românilor din Serbia, dar şi agenţia de presă Timoc Press, având pagini în română, sârbă şi engleză.

A avut şi o redacţie în limba română la televiziunea regională, pe care însă statul a închis-o. Cu toate acestea, Dusan nu se lasă şi se gândeşte acum la un proiect legat de internet.      

Care e cel mai mare vis al tău?

D.P.: “Visul meu e să aud, când dau drumul la televizor, limba mea maternă. Când trec, undeva, la o instituţie, să fiu întrebat în limba mea maternă ce-mi trebuie, dacă vreau să cumpăr presă sau gumă de mestecat, să mă întrebe şi să mi se răspundă în limba română”. 

Care este cea mai stringentă problemă pe care o ai în organizaţie?

D.P.: “La noi în casă se vorbeşte româneşte. În fiecare casă, dar şi pe stradă poate să se audă românii că vorbesc româneşte, iar Negotinul e un oraş unde 75% locuiesc români, dar n-avem nimic în limba maternă. Limba română, oficial, nu e cunoscută în Timoc. N-avem şcoli în limba maternă, n-avem slujbă la biserică în limba maternă”.

Ce-i place?
D.P.: “Îmi place ca omul să fie ceea ce este. Urăsc omul cu două feţe. Îmi place ca omul să fie aşa cum este el, natural, chiar dacă nu e pe voia mea, dar să fie el însuşi. Să ştiu că vorbesc şi vorba aia a rămas vorbă”.

Ce nu-i place?
D.P.: “Omul cu două feţe. Nu-mi place să vorbesc una şi să fac alta şi nu-mi place niciodată, la om, să-i spun aia ce vrea el să audă”.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite