Turnu Severin: Dumitru Cipere - Boxerul care le-a bătut bronzul ruşilor

Dumitru Cipere

În 1980, sportivul se întorcea de la Moscova cu medalia de bronz, performanţă pe care niciun severinean nu a mai atins-o de atunci. Acum este antrenor de box la CSM Severin.

Drumul până la performanţă a fost presărat cu multă muncă, voinţă şi multe sacrificii. Sportivul a fost „răsplătit“ de comunişti, pentru medalia de aur obţinută, doar cu suma de 5.000 de lei şi o diplomă oferită de reprezentanţii administraţiei oraşului. A păşit pentru prima dată într-o sală de box la vârsta de 12 ani şi a avut marea şansă să pice pe mâinile marelui antrenor Dumitru Drăghici.

„Trebuie să fii înzestrat de Dumnezeu“

În scurt timp, medaliile au curs una după alta: două medalii de campion la juniori, patru medalii la seniori, patru medalii de aur la olimpiadele balcanice, două medalii la campionatele europene, o medalie de argint la Olimpiada de la Moscova (1980), bronz la Campionatul European de Seniori (1981), locul cinci în 1982 la Campionatul Mondial de la München. Practic, timp 15 ani, Dumitru Cipere a făcut parte din lotul naţional de box. Pentru a deveni campion în acest sport dur, un sportiv trebuie să fie înzestrat cu anumite calităţi.

„În primul rând trebuie să fii înzestrat de la Dumnezeu, să ai curaj şi să ai inimă, cum spunem noi. Apoi viteză, îndemânare şi un fel de scrimă pugilistică. Cine e mai hoţ, acela câştigă. Eu am fost stângaci şi acest lucru a fost un avantaj pentru mine, pentru că este incomod să ai un adversar stângaci”, ne-a spus boxerul.

Despre Olimpiada de la Moscova, Dumitru Cipere povesteşte cu regret. În istoria Jocurilor Olimpice  au existat sportivi care au oferit lumii întregi exemple de voinţă, spirit de luptă şi chiar moralitate. Dumitru Cipere este unul dintre aceşti sportivi.

El a performat în ciuda anumitor impedimente, obţinând astfel un loc de cinste în galeria celor mai valoroşi boxeri din toate timpurile. „În semifinală l-am bătut pe campionul mondial din 1979, un rus. Acest lucru a deranjat şi, pentru a-mi pune piedici, m-au trecut prin tot felul de teste antidoping. Apoi a urmat meciul cu un venezuelean, unde am fost furat de arbitri şi decizia finală a fost eronată. Dacă scorul ar fi fost unul corect, aveam şansa să obţin aurul”, povesteşte Dumitru Cipere.

Elevii săi au adus 11 medalii clubului

Acum boxerul este antrenor la CSM Turnu Severin, unde obţine aceleaşi rezultate de excepţie ca şi în viaţa de sportiv. Anul acesta, elevii pregătiţi de el au adus clubului 11 medalii, şapte la campionatele naţionale şi patru la Cupa României. Georginel Hau, unul dintre boxerii pregătiţi de fostul mare sportiv, face parte din lotul naţional şi este titular pentru campionatul mondial din 2010, iar Luca Câtu, medaliat cu aur, se pregăteşte în prezent la Academia de box a lui Leonard Doroftei de la Ploieşti.

ce-i place
După o viaţă întreagă petrecută în sală, adoră atunci când vede la elevii săi dorinţa de a-l urma, de a avea rezultate excepţionale. „Pentru mine, aceşti elevi sunt ca şi copiii mei şi, ori de câte ori obţin o medalie, bucuria este imensă“, mărturiseşte Cipere.

ce nu-i place
I se pare anormal faptul că în Drobeta Turnu Severin nu există o sală cu ring unde să se poată organiza competiţii. „Nu îmi place că elevii mei nu se pot antrena în condiţii bune. Nu pot să aduc o finală de campionat naţional, îi duc pe elevii mei în alte oraşe din ţară, şi aici, la mine acasă, nu pot“, a spus fostul mare campion.

întrebări şi răspunsuri
Ce părere aveţi despre luptele K1?
D.C.: Cred că astfel de lupte nu au nicio legătură cu sportul. Totul este doar un show făcut pentru bani. Nu se respectă nicio regulă, luptătorii pot să-şi piardă viaţa în ring, dar au semnat înainte că luptă pe propria răspundere, astfel că nu poate fi nimeni tras la răspundere.
În regimul trecut aţi fi putut rămâne în străinătate, de ce nu aţi rămas acolo?
D.C.: Aş fi putut rămâne, ca alţi colegi de-ai mei, dar nu am vrut să plec din ţara mea. O parte dintre ei s-au întors apoi în ţară fiindcă nu au reuşit să se descurce printre străini. Nu cred că se compară nimic cu sentimentul de acasă.