Turnu Severin: Doi vâlceni, cercetaţi pentru înşelăciune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bijuteriile au fost recuperate parţial
Bijuteriile au fost recuperate parţial

Doi tineri din Vâlcea sunt suspectaţi de poliţiştii orşoveni de înşelăciune. Bărbaţii au ajuns, ieri, pe mâna oamenilor legii, după ce ar fi înşelat o femeie, care a depus plângere împotriva lor.

Reclamanta susţine că bărbaţii i-au servit o poveste lacrimogenă şi au convins-o să le dea 1100 de lei pentru două bijuterii despre care au pretins a fi din aur, dar care de fapt erau dintr-un metal lucios. Femeia susţine că unul dintre tineri s-ar fi dat drept italian care a rămas fără acte şi bani în urma unui furt. “Fură borseta românii voştri, eu Italian, student la Bucureşti, furat borseta cu 3600 de euro. Eu, copil mic de patru ani şi nu are nici unde să mănânce şi unde să se culce (...) I-am dat 11 milioane lei vechi, aseară (n.r., miercuri seară). Şi apoi, eu sunai la poliţie”, ne-a povestit Veta Ionescu (51 ani).   

Bijuteriile vor fi expertizate
Bărbaţii neagă faptul că ar fi înşelat-o pe femeie. Ei spun că au cumpărat bijuteriile de la rromii din Timişoara şi că ar fi aur de 8 karate. “Am luat de la o doamnă 110 lei. Nu am luat 11 milioane lei vechi. Noi am fost afară, am mai vândut acolo. Dar aici le dăm mai ieftine, pentru că e viaţa grea. De unde le cumpărăm, ne zic că sunt de 8 karate. Le cumpărăm cu 10 lei bucata şi le dăm cu 30, 40 lei, 50 lei. Nu l-am verificat dacă e de 8 karate, dar aşa ni s-a spus, pentru că nu se negresc. Nu avem acte, pentru că le luăm de la ţigani şi le cumpără şi ei din Franţa”, ne-a spus Nicolae Mitrea (30 ani) din Vâlcea.  

Cu toate acestea, ei au ajuns pe mâna oamenilor legii. “Am organizat o acţiune şi am reuşit prinderea celor doi tineri într-un timp foarte scurt. Cei doi aveau asupra lor mai multe bijutrerii, dintr-un metal galben, ce pare a fi aur, pe care le ofereau spre vânzare diferitelor persoane, în general vârstnice. Bijuteriile urmează a fi expertizate”, a declarat comisarul Marian Cherescu, comandantul Poliţiei Orşova.   

Cei doi riscă închisoarea

Faţă de cei doi vâlceni, poliţiştii au întocmit acte premegătoare pentru înşelăciune, urmând ca, la definitivarea cercetărilor, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova cu propunerea legală. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi indivizi riscă să ajungă după gratii pentru înşelăciune, pedeapsa fiind cuprinsă între 6 luni şi 12 ani.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite