Turnu Severin: Cristinel Grecu, subofiţerul pasionat de teatru şi sport

Se consideră un rebel, astfel că realizează orice îşi pune în minte. Este pasionat de sport, teatru şi de media, dar şi de meseria pe care o practică de aproape trei ani. 

Şi-a dorit o carieră militară încă din copilărie. Nici măcar anii adolescenţei sau oportunităţile ivite de-a lungul timpului nu l-au făcut să-şi schimbe dorinţele.

„Mi-a plăcut de mic cariera militară. Am avut şi în familie militari de carieră. E vorba de fratele mamei şi fratele tatălui care locuiau în alte judeţe ale ţării. Şi am zis hai să plec şi eu, să rezolvăm şi partea cu Mehedinţiul”, povesteşte Cristinel Grecu (34 ani).

Aşa că, după ce a terminat Liceul Economic din Severin, a plecat pentru doi ani, la Piteşti, la Şcoala Militară de maiştri militari li subofiţeri ai trupelor de uscat, terminând specializarea transmisiuni. În`99, după ce a absolvit această şcoală, a fost repartizat, în Timişoara, în Batalionul de Transmisiuni în cadrul Diviziei II Aero, unde a activat, timp de doi ani, ca şi cadru militar până la începutul anului 2002 când a părăsit unitatea, trecând în partea civiliei.

„Am trecut pe partea civiliei, dar tot pe lucrurile dure. Am lucrat ca şef de intervenţie şi transport valori la o firmă de pază, unde am stat până prin 2006, iar în urmă cu trei ani, până să ajung la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta”, am fost timp de şase luni şi prezentator pentru un post de radio”, îşi continuă povestea vieţii Cristinel. A fost de altfel una din multe altele lui pasiuni. 

„Sunt un berbec rebel, cu pasiuni şi nebunii”
A cochetat cu arta, cu media, dar şi sportul. Pe când era în liceu, juca în diferite piese de teatru pentru copii şi nu numai. „Ambiţiile erau multe şi, având în vedere că eram pasionat de mai tot ceea ce era nou, am început să cochetez cu teatrul.

La început, l-am făcut cu Laurenţiu Brezniceanu care mi-a pus pâinea în mână, ca să zic aşa, pe partea asta de artă. Avea o trupă care se numea „Cavalerii râsului”, trupă care nu mai există astăzi. Mai târziu, am făcut o altă trupă cu mulţi colegi, printre care se numără şi Adriana Mălăin şi cu care am realizat şi o piesă, „Meşterul”.

Am făcut piese pentru copii, printre care „Cocoşelul neascultător”, unde eram echipat super drăguţ, cu personaje machiate, perucă, pantalonaşi, ciorăpei mai lungi şi alte chestii. Distram copiii”, îşi aminteşte cu bucurie de acea perioadă Cristinel Grecu.

Şi pentru că e un berbec rebel, gândul lui era tot la militărie, astfel că a căutat mereu să meargă pe această cale. „Gândul meu tot acolo era. Sunt un berbec rebel. Ăştia sunt cu pasiuni, cu nebunii, le trebuie iniţiativă”, recunoaşte tânărul.

În urmă cu trei ani, a intrat la pompieri, fiind încadrat din sursă externă. A fost o provocare pentru el, mai ales că era obişnuit cu disciplina militară. În timpul liber, Cristinel preferă să practice artele marţiale, fiind obişnuit încă e mic cu wadu-ryu.     

Care a a fost rolul care te-a marcat cel mai mult? Şi ce ţi-ar plăcea să joci acum?
C.G.: „M-au atras cam toate. Îmi plăcea să joc orice, să joc diversificat, sa joc şi parte de distracţie, şi parte de seriozitate. Mi-a plăcut să mă adaptez la toate formele. Îmi plăcea acel nou. Se zice că nu ajungi în Împărăţia cerurilor dacă nu rămâi sufleteşte copil. Având în vedere că partea aceea cu copiii mici a mai şi pierdut în intensitate, eu îmbătrânind şi mergând continuu spre alte drumuri, mi-ar plăcea să joc ceva din regia lui Sergiu Nicolaescu. Ceva de acţiune”.  

Cât de importantă e şcoala militară?
C.G.: „Pentru un profesionist, e sută la sută importantă. Nu vreau să fiu răutăcios, dar ca să vrei să fii profesionist, îţi trebuie această şcoală şi trebuie făcută la rangul de artă. Nu trecut pe lângă, încercând să eschivezi. În opinia mea, cei care nu fac o şcoală militară, nu pot să înţeleagă anumite laturi ale acestei meserii. Fără o dedicare totală, fără o înţelegere continuă a situaţiei, nu poţi să-ţi dai seama că poţi face într-adevăr ceva”.  

Ce-i place?
C.G.: „În timpul liber, îmi place sa fac sport. Este o altă pasiune a mea, fără de care nu aş putea trăi. La oameni admir amabilitatea şi sinceritatea, dar asta să fie cea corectă, pentru că de regulă lumea este sinceră din interes”.  

Ce nu-i place?
C.G.: „Depresia care, cred eu, e o problemă majoră astăzi, la noi, în ţară. Detest minciuna, răutatea, dar şi starea de nelinişte care îi macină pe cei din jur şi care ţi-o induc şi tie, fără să vrei”.