Turnu Severin: Cosmin Adrian Vamvore, cel mai bun dintre bobocii Jandarmeriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A făcut sport de performanţă, iar acum se pregăteşte să devină ofiţer în structurile MAI. A ales această cale, atras fiind de disciplină, dar şi de provocări. 

Este student în primul an la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, specializarea Jandarmi. Este deja şef de clasă şi face parte din echipa de handbal a instituţiei.

Este un model pentru mulţi colegi de-ai săi, pasionat de tot ceea ce face, ambiţios şi foarte curajos. Doar îi plac provocările.

„Când eram mic eram atras mai mult de sport, de tot ce implica acţiuni cu adrenalină maximă. Mi-a plăcut, de exemplu, handbalul pe care l-am şi jucat de altfel”, ne spune Cosmin Adrian Vamvore.

Are la activ numeroase participări în diverse competiţii, iar dragostea pentru sport o are încă din copilărie. Timp de şapte ani a practicat handbal, iar patru ani i-a dedicat atletismului.

„Am început din clasa a V-a, fiind la clasă sportivă. După ce am terminat generala, am continuat să joc handbal la CSS Drobeta şi am jucat chiar şi la echipa mare a Severinului, HC Delignit, timp de un an.

Am făcut şi atletism, dar nu era chiar de performanţă, în sensul că am participat doar la un cross naţional şi la multe concursuri judeţene”,  îşi aminteşte tânărul.   


L-a atras disciplina din instituţie
După ce a absolvit Liceul Pedagogic „Ştefan Odobleja” din Severin, la profil de matematică-informatică, Adrian s-a îndreptat spre Academia de Poliţie.

Era prea mult atras de disciplină. "Cel mai mult m-a atras disciplina care este în această instituţie şi în această meserie, dar şi faptul că este un colectiv foarte unit. Pe lângă asta, e şi multă acţiune, eu fiind atras de adrenalină.  Îmi plac provocările cel mai mult”, ne spune tânărul.

Şi pentru că este la început de carieră, recunoaşte că nu este uşor. Încearcă însă să-şi îndeplinească aşa cum trebuie atribuţiile pentru a reuşi.

Este doar principiul după care se ghidează. „Deocamdată, fiind şi la început, e un pic mai greu până te acomodezi. Până la urmă, toate trec cu bine şi important e să-ţi dai silinţa şi să faci cât mai bine ceea ce ţi se cere”, mărturiseşte Cosmin adrian Vamvore.

Luna trecută, şi-a făcut stagiul de practică la Jandarmeria Mehedinţi unde, alături de un alt student din anul II, a fost coordonat şi îndrumat de jandarmii cu experienţă în diferite misiuni.

„E plăcut, adică pot să pun în practică ceea ce am învăţat. Dar vreau să învăţ mult mai multe, pentru că diferă ceea ce facem în academie, unde e partea teoretică, de practica de aici.

E una când acolo înveţi ce şi cum ar trebui să faci, dar când te vezi pus într-o anume situaţie, faţă în faţă cu cetăţeanul, este diferit”, conchide viitorul ofiţer în Jandarmerie.

Profil
Născut: 29 decembrie 1990, Dr. Tr. Severin
Studii: student anul I, Academia de Poliţie“Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, specializarea “Jandarmi”
Experienţă: 7 ani a practicat handbal şi 4 ani, atletism

Îţi pare rău că nu mai faci handbal de performanţă?
„Pot să spun că nu m-am lăsat de el, pentru că încă mai practic. Şi în academie este o echipă de handbal, la care m-am înscris şi eu. Sper să înceapă campionatul propriu zis, sper să mai pot juca aşa cum jucam înainte, să-mi revin, să dau tot ce pot din mine, cum de altfel făceam la echipa de club din Severin, pentru că mi-a plăcut, îmi place şi chiar vreau să mai joc. Chiar îmi lipsesc meciurile, îmi lipsesc turneele şi cantonamentele”.

Ce le spui celor care vor să intre în sistem?
„Dacă le place adrenalina, să vină. Dacă sunt o fire „lasă-mă să te las”, să se ducă în altă parte.  Aici, dacă nu îţi place ceea ce faci, nu poţi să practici această meserie. Trebuie să te dedici întru totul ei. Trebuie să fii, în primul rând, disciplinat. De exemplu, nu e nevoie aici de  diverse ieşiri sau scandaluri ale unora sau altora. E nevoie de disciplină, să ai mintea cât mai limpede când vii la serviciu şi să ştii ceea ce ai de făcut”.

Ce-i place?
„Mi-ar plăcea ca oamenii să fie mai înţelegători, mai încrezători în ei înşişi şi să nu fie timoraţi de ce se întâmplă, să se exprime liber şi să nu le fie teamă de ceva anume, pentru că totuşi suntem o ţară liberă. În ceea ce mă priveşte, în timpul liber, prefer să ies cu prietenii la o partidă de fotbal sau tenis de câmp”.

Ce nu-i place?

„Nu-mi plac aceia care nu fac ceea ce trebuie. Preferă să se ascundă după degete şi să nu-şi ducă la bun sfârşit atribuţiile pe care le au de îndeplinit. Urăsc minciuna şi nu-i agreez pe cei care se fofilează, ca să zic aşa, doar ca să nu muncească mai mult decât alţii”. 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite