Turnu Severin: Conducerea ISJ Mehedinți consideră neîndreptățită greva profesorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestul cadrelor didactice naște controverse între principalele personaje implicate. 2000 de profesori din Mehedinți vor recupera orele pierdute cu greva de protest. În caz contrar, nu vor fi plătiți pentru intervalul respectiv.

Jumătate dintre cei aproximativ 4000 de profesori din județul Mehedinți vor merge la școală în timpul liber, pentru a recupera orele nepontate. În ziua de 22 aprilie, peste 2000 de cadre didactice au ales să nu își desfășoare activitatea, în semn de protest față de problemele cu care se confruntă învățământul.

Începând din acest week-end, conducerea fiecărei școli are libertatea de a stabili modul în care aceste ore vor fi recuperate, fie într-o zi nelucrătoare, fie treptat, în cursul săptămânii. Greva profesorilor mehedințeni a stârnit și nemulțumirea inspectorului general, Emil Mirică, acesta considerând că protestul  este neîndreptrățit.

„În ceea ce privește județul Mehedinți, consider că profesorii nu aveau de ce să intre în grevă. Nu s-a diminuat numărul de cadre didactice, nu au fost probleme majore, deci nu se impunea o astfel de măsură”, ne-a spus Emil Mirică, șeful ISJ Mehedinți.

Generalul, contrazis de liderul FSLI Mehedinți
Afirmațiile lui Emil Mirică sunt contrazise de liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ(FSLI), care susține că problemele în învățământul mehedințean sunt o realitate.

„Am cerut să nu fie probleme cu plata salariilor până la sfârșitul anului 2010, iar acest lucru nu s-a respectat. În mediul rural, naveta nu se mai decontează, iar infrastructura are mari lacune. De asemenea, personalul nedidactic din școli nu este luat în seamă. La Podeni, spre exemplu, nu mai sunt fonduri salariale, așa că nu putem spune că nu sunt probleme în învățământul din Mehedinți. Oricum, este important ca elevii să recupereze materia pierdută”, ne-a spus Mihai Dima, liderul FSLI Mehedinți.

Nu recuperează, pierd banii
Chiar dacă modalitatea prin care vor fi recuperate orele pierdute din cauza grevei este la libera alegere, recuperarea propriu-zisă este obligatorie pentru toate școlile.

Acest lucru va fi verificat de către instituțiile statului, iar în cazul în care profesorii nu respectă măsura, aceștia nu vor primii banii pentru ziua respectivă.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite