Turnu Severin: Cinematograful amenajat în bar, un real succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa- zisul eveniment a fost un real succes şi un motiv de bucurie pentru tinerii severineni care s-au plictisit să vizioneze filmele la calculator sau televizor.

O gaşcă de tineri ai unei organizaţii  non-guvernamentale au avut idea inovatoare de a amenaja într-un pub din oraş, un mini-cinematograf. Acesta va funcţiona în fiecare după-amiază de joi, începând cu orele 18.00.

“Odată cu reluarea proiectului "Ne vedem joi", am avut plăcerea de a oferi publicului Severinean o comedie romanească. Deşi totul a fost din scurt, iar condiţiile meteo nu au fost de partea noastră, am fost placut impresionaţi de numărul mare de iubitori de film prezenţi.  Cei care au luat parte la eveniment şi au fost prinşi de atmosferă, sunt invitaţi şi săptămâna viitoare la cea de-a doua parte a filmului "Amintiri din epoca de aur” , ne spune Robert Tingirică, vicepreşedintele oraganizaţiei.

Au stat în picioare

Proiecţiile derulate sunt alese special pentru a promova cultura tinerilor în ceea ce priveşte filmul, mai mult decât atât acestia au ocazia să afle cum se realizează unul. Presupusul eveniment a fost un real succes, tinerii la un moment dat neavând loc să se aşeze datorită spaţiului îngust.

“Eu cel puţin am speranţa ca autoritaţile să vadă că tinerii sunt dornici să vada un film bun şi sunt dornici de cultură, poate aşa vom avea un cinematograf şi mai multe spectacole, expoziţii. Azi m-am bucurat de succesul avut, de faptul că promovarea a fost mai mult decat bună, având în vedere că noi, membrii am stat în picioare. După cum aţi văzut am avut alături de noi şi trei cadre didactice care ne spijină în acţiunile noastre şi cărora le mulţumim din suflet”, spune Marusia Fota, coordonatorul de imagine.

S-au răsfăţat în timp ce vizionau filmul

Tinerii s-au declarat încântaţi de idee, deoarece pe lângă faptul că au putut viziona un film bun au avut ocazia să se desfete cu băuturi, cafele şi sucuri în timp ce l-au vizionat. Tinerii au vizionat “ Amintiri din epoca de aur “, partea întâi, de Cristian Mungiu.

“ Mie una mi-a plăcut foarte mult cum s-au desfăşurat lucrurile, nu neapărat filmul în mod special, cât ideea originală pe care au avut-o. E prima dată când asist la o astfel de acţiune şi cred că ajută foarte mult tinerii ca mine care s-au săturat să vizioneze filme doar pe calculator sau la televizor. O să vin în continuare, pentru că pe lângă proiecţiile de bună calitate am ocazia să aflu cum se fac filmele”, Alexandra Cârciumaru, spectatoare.

În Mehedinţi nu există un cinematograf funcţional

Clădit în anul 1967, cinematograful Porțile de Fier este o legendă printre iubitorii de film. Perioada de glorie a clădirii de pe strada Traian s-a încheiat însă, în urmă cu aproape un deceniu, când a intrat în paragină şi a devenit o cladire cu geamuri sparte, unde se depozitează gunoaie.

Clădirea unde a funcționat, vreme de peste 30 de ani, cinematograful, urma să fie deratizată,renovată şi reamenajată, în schimb, din lipsă de fonduri, aceaşta a fost pusă pe lipsa de aşteptare. Nici în celelalte orașe din Mehedinți nu există o sală de cinema în stare de funcționare.



Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite