Turnu Severin: Ceremonial militar în cinstea cadrelor militare în rezervă şi retragere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Monumentul Eroilor din municipiul Drobeta Turnu Severin s-a desfăşurat, în această dimineaţă, un ceremonial militar prilejuit de aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea Filialei Judeţene “Decebal” Mehedinţi,  a cadrelor militare în rezervă şi retragere.

Activităţile dedicate acestui eveniment important din viaţa fostelor cadre militare, au început la ora 10.00,  când invitaţii şi membrii filialei s-au întâlnit cu autorităţile locale, în Sala Prefecturii  Mehedinţi.

Jumătate de oră mai târziu, la Monumentul Eroilor a avut loc ceremonialul depunerii de coroane  şi jerbe de flori, dar şi defilarea Gărzii de Onoare, constituită dintr-un pluton de jandarmi.

image

“Asociaţia are tradiţii istorice, încă de la Alexandru Ioan Cuza, atestată juridic în anul 1925, reluată activitatea în 1990 (...) Obiectivele principale, conform statutului asociaţiei noastre, sunt cultivarea tradiţiilor istorice, ale armatei şi menţinerea prestaţiei în societatea civilă, dar şi apărarea drepturilor ce revin rezerviştilor militari”, ne-a spus generalul Victor Dumitrescu, vicepreşedintele Asociaţiei.

image

Evenimentul a continuat cu prezentarea activităţii desfăşurate în perioada aprilie 2010-aprilie 2011, acordarea de diplome aniversare, obiecte personalizate şi s-a încheiat cu un cocktail în cinstea invitaţilor şi tuturor celor prezenţi.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite