Stiri din Turnu-Severin

Turnu Severin: CRISTIAN VOIN, sportivul cuprins de virusul judo-ului

18 martie 2010, 15:55 |  Autor: Cristina Popescu | 

Cuvinte cheie: severin, cristian voin, sportiv, judo, mehedinti,

Cristian Voin se antrenează zilnic

Turnu Severin

Cristian Voin se antrenează zilnic

 

Când era mic, visa să devină un poliţist pe intervenţie. Acum, la 29 de ani, îşi doreşte cu ardoare să participe la campionatele de judo pentru veterani, dar să exceleze şi în cariera de arbitru. 

Nici nu împlinise bine 11 ani, când avea să intre în lumea sportului. A început cu box-ul thailandez, însă după numai câteva luni, l-a lăsat deoparte pentru judo. Nu prea îl atrăgea ca să mai continue, astfel că trecerea în sala de judo a fost pe cât de rapidă, pe atât de atrăgătoare.

„Am aflat că, la noi, în Severin, e o sală de judo şi m-am dus, am văzut nişte meciuri, mi-au placut şi am zis de ce să nu încerc”, îşi aminteşte de acea perioadă Cristian Voin. Că a fost atras, s-a văzut, pentru că şi-a continuat antrenamentele timp de zece ani, respectiv până în 2002, când a plecat în timişoara pentru studii.

A prins microbul, după cum ne spune. „Judo-ul este considerat sau cel putin, aşa îl consider eu, un virus. Odată ce îl iei, nu mai scapi de el”, ne spune zâmbind Cristi. Ca orice sportiv care se pregăteşte intens şi se ţine de antrenamente, a participat la numeroase concursuri atât zonale, cât şi naţionale sau internaţionale.

Nu a fost unul extraordinar, după cum ne spune, însă ambiţia şi pasiunea l-au făcut să nu se lase şi să îşi dorească mult mai mult. „Nu pot să spun că am fost un extraordinar sportiv, cum au fost alţii din acea perioadă, dar m-am descurcat destul de binişor. Iar acum, pentru că îmi doresc să avansez cât mai mult în arbitraj, dar să şi particip, ca sportiv, la campionatele pentru veterani, mă antrenez, în fiecare seară, câte o oră şi jumătate”, ne mărturiseşte Cristi Voin.

„Dacă vrei ceva în viaţă, numai aşa reuşeşti: prin muncă!”
Nu-şi mai aminteşte când a câştigat primele concursuri ca şi sportiv, pentru că a trecut mult timp de-atunci. Îşi aminteşte în schimb perioada în care, plecat fiind la Timişoara, pentru studii, de tot gândea la sală.

„De fiecare dată, când veneam acasă, îi căutam pe domnul Gicu Vasilan şi pe Lena Sterea, pentru că aşa cum v-am spus, judo-ul e ca un virus”, ne povesteşte tânărul. În vara anului trecut, Cristi s-a întors acasă şi astfel şi-a reluat antrenamentele.

Anul trecut şi-a început cariera şi în arbitraj, până acum arbitrând şapte meciuri internaţionale în Cehia, Serbia, Ungaria şi România. Se apropie, de asemenea, de perioada în care va putea să participe în concursurile pentru veterani.

„Fac antrenamente în fiecare seară, pentru că îmi doresc cu ardoare să particip cât mai repede la campionatele pentru veterani, dar să şi excelez în cariera de arbitru. După atâţia ani de pauză, într-adevăr se simte, dar dacă vrei ceva în viaţă, numai aşa reuşeşti, prin muncă”, conchide judoka Cristi Voin. 

Crezi că generaţia de astăzi mai este interesată de sport?
Ca întotdeauna, cei mici adoră să facă un sport, dar din păcate îl fac pentru o scurtă perioadă de timp. Puţini sunt cei care îl continuă pentru viitor, pentru că nici nu prea există o motivaţie clară. Şi se ştie că, dacă cineva face acum judo, face din plăcere şi din pasiune.

Ai vreun model în sport?
Un model pentru mine este domnul Gicu Vasilan, ca şi antrenor. Pe partea de arbitraj, am un arbitru care m-a asistat la foarte multe meciuri când eram sportiv, care nu-mi plăcea deloc la acea vreme, dar pe care acum îl urmăresc de fiecare dată şi pe care îl consider un bun profesor. Este vorba despre Mircea Cârcioiu, cel care îmi dă sfaturi la nevoie, un adevărat profesionist. Sper să reuşesc să învăţ cât mai multe de la el.

Ce-i place?
C.V.:  Îmi place să mă implic în cât mai multe proiecte şi să văd că lumea are nevoie de mine. Te simţi cel mai bine, atunci când cineva îţi cere ajutorul şi pot să-l şi ajuţi. Iar în ceea ce priveşte proiectele în care mă implic, cu cât este mai greu, cu atât este mai provocator.

Ce nu-i place?
C.V.: Urăsc să fiu minţit. În ziua de astăzi este foarte greu să mai găseşti oameni de încredere, dar încerc să fac o selecţie printre prieteni şi se pare că reuşesc.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Românii și sârbii de la Dunăre se unesc pentru binele sportului

    Asociația Județeană de Judo(AJJ) Mehedinți a demarat implementarea proiectului „Judo la Porțile ...

    Turnu Severin: Răzvan Lupea, viața unui campion în kimono

    Răzvan Lupea este un tânăr care a început sportul de performanţă, dintr-o pură întâmplare, dar ...

    Strehaia este campioană la Unifight

    Clubul Copiilor din Strehaia se mândreşte, în acest an, cu rezultate de excepţie: 12 medalii ob ...

    Turnu Severin: Stelică Sălceanu judoka de Mondiale la vârsta pensiei

    Pe când era un puşti, era pasionat doar de matematică. Cu timpul, şi-a mai descoperit o vocaţie ...

    Două medalii de aur şi una de argint pentru sportivii clubului „Gioni Fight”

    Tinerii cu vârste cuprinse între 9 şi 19 ani au participat la concursul de hight kick-boxing or ...

    Obişnuiţi pe stradă, campioni naţionali de unifight în ring

    Mihai Trăsnea, Roky Ciuruc, Ionuţ Sârbu şi Dragoş Bobei din Mehedinţi sunt tinerii care au făcu ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole