Turnu Severin: Bianca Teşilă, expertă în cifre, fascinată de stele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medaliată cu bronz la olimpiada de matematică, eleva de la Colegiul Naţional Traian este pasionată şi de astronomie, disciplină la care a reuşit să se califice în lotul naţional.

Atrasă de matematică spune că este încă din clasele primare.

Învăţătoarea i-a remarcat înclinaţiile şi a ştiut să i le încurajeze, iar Bianca s-a lăsat purtată de curiozotate în universal cifrelor, învăţând cu încântare să descifreze probleme din ce în ce mai complicate.

„ Pasiunea mea pentru matematică a pornit, probabil, de la doamna învăţătoare care tot timpul ne ambiţiona să lucrăm în plus la această materie” ne-a spus Bianca.

În clasa a V-a, a obţinut o menţiune, rezultat care nu putea să o mulţumească, dar nici nu a descurajat-o.

Dimpotrivă, a determinat-o să se pregătească şi mai mult, iar roadele s-au văzut în scurt timp: în anii care au urmat s-a clasat intotdeauna pe primul loc la faza judeţeană a acompetiţiei, calificându-se astfel la etapa pe ţară, unde n-a făcut simplu act de prezenţă, ci a reuşit să urce pe podium.

„La olimpiada naţională de matematică am obţinut două medalii de bronz şi  o menţiune MEC. Am obţinut diverse premii atât la concursuri naţionale cât şi interjudeţene” ne mărturiseşte Bianca.

Recunoaşte însă că astfel de rezultate nu vin însă decât cu sacrificii şi foarte multă muncă.„ Cred că 80% din timpul meu îl acord învăţatului la matematică. Dacă nu ar fi fost olimpiadele nu cred că şcoala ar fi fost vreo problemă nu mi-ar ocupa atât de mult timp, dar dacă vrei să ajungi la olimpiada naţională trebuie să fi parcurs deja din vară toată materia clasei care urmează” explică eleva.


Nici bine nu a început şcoala şi Bianca început „goana” după premii. În luna noiembrie a participat la prima etapă a concursului Arhimede unde a obţinut premuil I, după care a concurat la examenul naţional de matematică de la Slatina unde s-a clasat pe locul doi.

În toate demersurile sale legate de concursurile şcolare Bianca s-a bucurat de un real sprijin din partea profesorilor de la clasă care au încurajat-o şi au susţinut-o la fiecare concurs.

Dacă nu ar fi fost matematica, Bianca şi-ar fi ales cu siguranţă astronomia, o altă materie de care se simte atrasă.

Pasiunea pentru astonomie a dobândit-o de când era mică. În clasa a cincea a participat şi la olimpiada de astronomie în urma căreia s-a clasat pe locul şapte pe ţară, ca urmare a fost calificată pentru olimpiada internaţională, la care din păcate nu a reuşit să ajungă.

„Astronomia m-a pasionat de mică. Am participat şi la olimpiadă în clasa a cincea şi am fost calificată în lotul naţional pentru olimpiada internaţională, la care nu am juns” ne-a spus Bianca.

Pentru viitor Bianca are planuri măreţe. Ea îşi doreşte să urmeze o carieră fie în domeniile sale preferate telecomunicaţii sau IT.


ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
Cum se împacă astronomia cu matematica?

Cred că astronomia îmbină absolut toate ştiinţele, deci este un malgam de chimie, fizică, matematică şi biologie şi le împacă pe toate şi totadată concretizează aceste abstracţiuni ale fiecărei materii în parte.

Cum îţi petreci timpul liber?

În timpul liber îmi place să citesc şi să studiez la matematică. De asemenea ador să ies cu prietenii mei, puţini cei drept, dar adevăraţi. Îmi place să merg la patinoar, să mă plimb pur şi simplu în aer liber şi ori de câte ori am ocazia merg în excursii organizate fie cu şcoala fie cu familia.

Ce-i place?
La oameni apreciez sinceritatea şi personalitatea. Îmi plac oamenii care ştiu să se bucure de viaţă din toate punctele de vedere, de asemenea agreez oamenii care ştiu să îmbine utilul cu plăcutul. Îmi plac oamenii de încredere şi care ştiu să se facă plăcuţi.

Ce nu-i place?
Nu-mi place negativismul şi tendinţa unor oameni de a lăsa baltă ceea ce au început să facă. Detest ideea de a generalize totul, în special în ţara noastră, unde totul plecă de la o anumită opinie care ulterior este adoptaă de toată lumea.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite