Turnu Severin: Bettina Plescha, olimpică naţională la limba germană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi provine dintr-o familie de nemţi, Bettina nu a vorbit niciodată germana în casă. Cu toate acestea, a ajuns la olimpiada naţională de profil.

A fost încurajată de părinţi să participe la concursurile şcolare, încă din clasele primare. Doar aşa putea scăpa de emoţii şi simţi gustul competiţiei.

A început cu concursurile de matematică şi s-a operit la olimpiade. „Mama mă tot trimitea la diferite concursuri, spunându-mi că voi avea mai multă experienţă, îmi va fi mai bine în viitor şi mă voi descurca mai bine în viaţă.

Nu pot spune că mi-au trecut emoţiile, însă experienţa m-a ajut într-adevăr”, mărturiseşte tânăra. Primul concurs la care a participat a fost, în şcoala primară, renumitul „Cangur” la matematică.

A continuat cu olimpiada de matematică, în clasa a V-a, unde a obţinut o menţiune la faza locală, dar şi cu olimpiada de engleză, într-a VIII-a, reuşind să ajungă până la faza judeţeană.

Bettina ştia că poate mult mai mult şi nu s-a dat bătută. „În clasa a IX-a, am participat, pentru prima oară, la olimpiada de germană.

Chiar dacă a fost primul an de studiu la această disciplină, am reuşit să ajung la naţională, obţinând locul I la proiecte. A fost destul de greu, pentru că a trebuit să muncesc nespus de mult.

Sper că anul acesta va fi mai bine şi voi lua, la individual, locul întâi”, ne spune liceana. 


A învăţat germana de la televizor
Rezultatul ei este cu atât mai valoros cu cât, în copilărie, Bettina nu a vorbit deloc germana, în ciuda faptului că are origini nemţeşti.

Mai mult decât atât, tânăra a concurat cu nativii germani, la cea mai grea categorie. „A obţinut locul întâi la proba de proiect şi este admirabil, cât de bine s-a descurcat, pentru că a învăţat foarte mult de la televizor.

Este o fată serioasă şi foarte muncitoare. Face germană, la şcoală, şi are şi numele nemţesc. Tatăl ei e de origine germană, dar în casa lor nu se vorbeşte această limbă.

Am trecut-o la categoria de limba maternă care este foarte, foarte grea şi, de aceea, şi şansele să ocupe un loc au fost minime.

Este un rezultat foarte bun pentru primul an de studiu”, ne-a spus Heidemarie Popescu, profesoara care o pregăteşte pe tânăra olimpică.

În copilărie, nu rata niciun documentar legat de arhitectură
În ceea ce priveşte viitorul său, Bettina nu este încă hotărâtă. În copilărie era atrasă de arhitectură. O pasiona atât de mult acest domeniu, că nu pierdea niciun documentar pe această temă la televizor.

În urmă cu ceva timp se gândea să calce pe urmele mamei şi să devină inginer, însă acum nimic din toate aceastea nu o mai atrage. Vrea doar să studieze germana şi enegleza.   

Profil
Născută: 14 noiembrie 1993, Dr. Tr. Severin
Studii: elevă cls. a X-a, Liceul Teoretic „Traian Lalescu”, Orşova
Idealuri:  să aprofundeze studiul limbilor germană şi engleză

Cum vezi tinerii din ziua de azi?
B.P.: „Mulţi sunt prost crescuţi. Unii au ajuns la o vârstă la care cred că pot discerne şi singuri între bine şi rău. De cele mai multe ori, greşesc, din păcate. O cauză, în opinia mea, poate fi şi lipsa educaţiei în familie. 

Dacă ţi s-ar ivi şansa să pleci în străinătate, ai profita de ea?
B.P.: „Da, pentru că sunt mult mai multe oportunităţi decât aici. În momentul de faţă, la ceea ce oferă ţara noastră, nici n-aş sta pe gânduri. Este mult mai uşor acolo, din toate punctele de vedere.

Ce-i place?
B.P.: „Admir oamenii sinceri, punctuali şi respectuoşi cu cei din jur. Petrec timpul liber cu prietenii, cu familia, să stau la calculator, să mă joc, să citesc sau să mă uit la televizor, ca orice copil”.

Ce nu-i place?
B.P.: „Să fac rău celor din jur, chiar dacă mi-au făcut ei rău. Detest minciuna şi neseriozitatea. Nu-mi plac, de asemenea, oamenii răutăcioşi, egoişti şi aroganţi”.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite