Turnu Severin: Aurel Encuţescu va preda sportul printre îngeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesor universitar doctor Aurel Encuţescu, cel care a contribuit la formarea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Kinetoterapie de la Drobeta Turnu Severin, devenind dr. Honoris Cauza al Universităţii Gheorghe Anghel, a fost înmormântat în această dimineaţă, la Cimitirul Ghencea.

Reputatul profesor s-a stins din viaţă miercuri seară, la 86 de ani, în urma unui atac cerebral apărut din senin.

Originar din Severin, Aurel Encuţescu şi-a dedicat toată viaţa sportului. A fost profesorul Şcolii Naţionale de Antrenori şi a ocupat mai multe funcţii de membru al unor organizaţii sportive internaţionale, precum şi funcţii în cadrul federaţiilor de atletism, fotbal şi tir din România. A trăit modest, a iubit arta, iar singura sa avere a fost educaţia dată copiilor şi un apartament cu două camere.

Aurel Encuţescu s-a luptat cu vremurile şi a lăsat urme pe unde a trecut. La Predeal a pus bazele primei şcoli pedagogice de educaţie fizică şi a construit prima sală de gimnastică, la Cluj a reorganizat clubul sportiv Ştiinţa şi a schimbat radical faţa stadionului Feleacul, la Bucureşti a reorganizat CS Dinamo, iar la Oradea a înfiinţat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.

Fiul său, Sorin, fost-secretar de stat în MApN şi actual director general al unei companii auto, a găsit şi un emoţionant testament, în care cunoscutul dascăl ce a predat şi la Paris şi New Jersey şi-a explicat viaţa înainte de a păşi spre o lume mai bună.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite