Turnu Severin: Andreea Dobre - Prima rutieristă din Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Dobre
Andreea Dobre

A urmat exemplul tatălui său şi, la numai 20 de ani, a devenit poliţist. În cei trei ani de Circulaţie, şi-a câştigat reputaţia unui agent sever.

Tânără, frumoasă, blondă cu ochi albaştri. Nu este fotomodel cum ar părea la prima vedere, ci un poliţist încadrat la IPJ Mehedinţi. Andreea Dobre a urmat aceeaşi carieră ca tatăl său şi nu regretă o clipă acest lucru. În clasa a XII-a, a decis ce vrea să facă în viaţă.

S-a înscris la Şcola de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr din Câmpina şi, în ciuda concurenţei foarte mari, a reuşit să ia examenul cu brio. Au urmat apoi doi ani departe de casă şi de părinţi, perioadă despre care Andreea povesteşte cu mândrie. „Tatăl meu a fost tot timpul un model. Când am decis să devin poliţistă am fost foarte conştientă de multe lucruri pe care le implică această profesie. Ştiam ce responsabilităţi implică ea câte sacrificii se cer. Şcoala de agenţi a fost pentru mine ca o poartă spre o lume matură. Ai 18 ani, pleci de acasă, stai departe de prieteni, nu mai ai lângă tine părinţii, atunci când trebuie să iei o decizie. Practic, această perioadă te ajută să faci pasul de la adolescenţă la maturitate. A constituit o etapă decisivă în formarea mea ca om“, ne spune Andreea Dobre.

Dură cu şoferii care încalcă legea

După absolvirea Şcolii de agenţi de poliţie, în anul 2006, Andreea a fost repartizată la Biroul Poliţiei Rutiere Drobeta Turnu Severin. Pentru severineni a fost o mare surpriză să vadă în stradă o fată agent de poliţie. Foarte dură cu cei care încalcă legile de circulaţie, Andreea a fost respectată atât de colegii bărbaţi din cadrul biroului, dar şi de contravenienţi. „Am fost prima fată la Circulaţie, dar am fost foarte bine primită de colectivul de aici. Colegii m-au întâmpinat cu bucurie, niciodată nu m-au subestimat şi nu m-au marginalizat. Când eşti în stradă este foarte important să-i faci pe conducătorii auto să conştientizeze greşelile pe care le comit. Persoanele mai în vârstă sunt mult mai înţelegătoare şi respectuoase, atunci când sunt oprite în trafic de agenţii de la circulaţie. Nu acelaşi lucru pot să-l spun însă despre mulţi tineri, care din păcate nu au cei şapte ani de acasă“, povesteşte Andreea Dobre.

În septembrie 2009, tânăra poliţistă a fost repartizată la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi. Colaborarea cu jurnaliştii nu a fost însă o noutate pentru ea. La iniţiativa unei televiziuni locale şi cu acordul conducerii Inspectoratului, Andreea Dobre a prezentat o emisiune de specialiate.

ce-i place
„Să lucrez cu oamenii. Îmi plac disciplina, corectitudinea, tot ceea ce este nou şi iubesc provocările.“

ce nu-i place
„Să dezamăgesc oamenii care au încredere în mine. Nu îmi plac oamenii falşi. Prefer persoanele care critică decât laudele în exces.“

întrebări şi răspunsuri
Ce pasiuni ai?
A.D.: Dacă nu aş fi ales cariera de poliţist, cu siguranţă mi-ar fi plăcut să lucrez în domeniul mass-media. Cele două profesii, chiar dacă par diferite, în realitate au foarte multe puncte comune. În ambele profesii există noutate, interes, responsabilităţi şi multe sacrificii.
Ce idealuri ai?
A.D.: Ţelul meu este să mă ridic întotdeauna la nivelul aşteptărilor. Cea mai mare mustrare pentru mine ar fi să dezamăgesc pe cineva.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite