Turnu Severin: Alex Amoq - Eseistul din Amnisty International

Alex Amoq

Alex Amoq se hrăneşte, literar vorbind, din propriile experienţe şi trăiri. Aventurile prin care a trecut până acum se regăsesc în cărţile sale extrem de apreciate.

Când priveşte în urmă, Alex Amoq vede aventură, adică exact elementul care îi place şi care îi inspiră cărţile. A început să scrie basme încă din şcoala primară, continuând apoi cu poezie şi eseuri. „Totul a început prin clasa a treia, când scriam basme. Mama prefera să mă vadă violonist în filarmonică, aşa că m-a dat la cursuri de vioară. Pentru mine, munca sistematică nu a fost niciodată o plăcere, aşa că în clasa a şaptea am renunţat la muzică, dar am renunţat şi la scris basme. A urmat o perioadă în care am citit foarte mult. În timpul facultăţii, cum erau la modă cenaclurile, am început să scriu versuri, care au fost destul de apreciate la acea vreme. Perioada mea de poezie a durat în jur de doi-trei ani“, îşi aminteşte scriitorul. Tot în timpul facultăţii, Alex Amoq ia contact cu radioul, dar şi cu nedreptăţile vremii. „Am început să lucrez la postul de radio al facultăţii şi am avut norocul unei excursii în Polonia, în urma căreia am hotărât să abordez două teme la postul de radio. Prima a fost legată de lagărul de la Auschwitz, care m-a impresionat profund, iar cea de-a doua a fost o comparaţie între nivelul de trai din Polonia şi cel din România. Se întâmpla în 1977, astfel că impactul a fost devastator. Am fost chemat la rectorat şi am fost ameninţat că voi fi dat afară din facultate“, povesteşte scriitorul.

Premiat pentru „Dumnezeu iubeşte dialogul“

Alex Amoq a avut curajul necesar ca, la acea vreme, să trimită scrisori către Europa Liberă, împins de la spate de nedreptăţile prin care trecuse. „Mult după întâmplarea cu radioul, în urma asasinării scriitorului Gheorghe Ursu, în anul 1986, am trimis două scrisori la Europa Liberă, care am avut norocul să ajungă la destinaţie. Am fost inclus pe lista Amnisty International şi imediat am fost pus sub stricta supraveghere a unui colonel de securitate. Omul a fost finuţ totuşi, în sensul că nu mi-a făcut probleme la locul de muncă, doar m-a ţinut sub observaţie“, povesteşte scriitorul. În 2008, cartea sa,„Dumnezeu iubeşte dialogul“, a primit un premiu pentru eseu. Volumul a fost scris integral în Franţa, unde Alex Amoq a locuit în casa ataşatului militar al ambasadei americane la Paris, în imediata apropiere a Arcului de Triumf. În prezent, îşi urmează visul de a înlesni traducerea unor scriitori români în mai multe limbi de circulaţie internaţională. „Am reuşit împreună cu câţiva prieteni să creem un club care încearcă să promoveze scriitorii români, în sensul ca aceştia să fie traduşi în cel puţin trei limbi de circulaţie internaţională. Îmi doresc foarte mult ca scriitorii români să fie cunoscuţi în cât mai multe culturi“, ne spune Alex Amoq.

ce-i place
„Înotul şi literatura. Consider că e esenţial să-ţi pui întrebări, îmi place lucrul ăsta. Fără asta, un om e pierdut ca personalitate.“

ce nu-i place
„Nu suport lipsa de cuvânt. Oamenii serioşi se găsesc din ce în ce mai greu. Nu-mi plac cei care fac compromisuri, fără să rămână cinstitţi cu ei înşişi.“

întrebări şi răspunsuri
Cum priviţi opera dumneavoastră de până acum?
A.A.: Ca o revărsare a sufletului. Scriitura vine de la sine, nu e un efort deosebit, dar e nevoie de un mediu propice, care să permită această revărsare.
Ce înseamnă a fi intelectual?
A.A.: A fi intelectual înseamnă a avea îndoieli. Intelectualul e un spirit care îţi pune întrebări şi nu poate fi niciodată un servitor sau vasal. Ideal ar fi să ne întrebăm mereu, chiar dacă nu găsim întotdeauna răspunsul.