Turnu Severin: A început campania de vaccinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Direcția de Sănătate Publică Mehedinţi  a primit peste 18.000 doze de vaccin antigripal pentru acest sezon.

Campania de vaccinare gratuită împotriva gripei sezoniere a început încă de la începutul acestei săptămâni şi se va desfăşura până la sfârşitul lunii februarie 2011, prin intermediul cabinetelor de medicină de familie.

Vaccinul este necesar pentru imunizarea populaţiei împotriva virusului gripal. Direcţia de Sănătate Publică(DSP) Mehedinţi a primit dozele de vaccin antigripal pentru acest sezon.

” Am primit încă de săptămâna trecută, de joi, 18.752 doze de vaccin antigripal, şi au început să fie distribuite de vineri în şcoli şi în cabinetele medicilor de familie. În momentul în care aceste doze vor fi epuizate, medicii de familie ne vor transmite situaţia şi noi vom solicita Ministerului Sănătăţii o suplimentare” a precizat Romaniţa Ionovici directorul DSP Mehedinţi.

Vaccinarea - singurul mod eficient de prevenire a gripei


Medicii de familie au primit dozele de vaccin şi au început imunizarea pacienţilor.

“ Am ridicat 270  doze de vaccin antigripal în cursul zilei de luni. Am anunţat pacienţii cu privire la acest lucru, iar acum îi aşteptăm să vină pentru ai vaccina. De ieri şi până azi am vaccinat doar  şapte persoane” a spus Ileana Lupu medic de familie.

Vaccinul antigripal este destinat pentru imunizarea persoanelor cu risc crescut de îmbolnăvire. Prioritate la vaccinare au persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat, copii şi bătrâni instituţionalizaţi şi personalul medico-sanitar.

Medicii recomandă vaccinarea antigripală şi pentru cei care nu intră în categoria persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, pentru că este considerat singurul mod eficient de prevenire.

Celor care nu doresc să se imunizeze prin vaccinare, medicii le recomandă să consume multe fructe, legume şi să iasă în aer liber.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite