Turnu Severin: 49 de boboci se pregătesc la frontiera mehedinţeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de patru săptămâni viitori agenţi ai Poliţiei de Frontieră vor parcurge mai multe activităţi pregătitoare meseriei de poliţist de frontieră.

Un număr de 49 de elevi aparţinând Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea îşi vor desfăşura stagiul de practică în cadrul structurilor operative aparţinând Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.

Timp de patru săptămâni viitorii agenţi ai Poliţiei de Frontieră Române vor parcurge numeroase activităţi pregătitoare în care li se vor prezenta specificul misiunilor de supraveghere a frontierei de stat la frontiera verde, modul de efectuare a controlului trecerii frontierei de stat.

image

De asemenea, ei vor participa la obţinerea, analiza şi exploatarea datelor şi informaţiilor necesare privind prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere pe genuri de infracţiuni în limitele zonei de competenţă aparţinând Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.

Întreaga activitate a elevilor va fi coordonată de ofiţeri specialişti din cadrul structurilor operative a Inspectoratul Judeţean Mehedinţi.

În plus, elevii au posibilitatea  ca pe timpul misiunilor de supraveghere a frontierei de stat să-şi pună în valoare cunoştinţele teoretice şi practice acumulate la orele de curs.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite