Turnu Severin:Polițiștii au depistat în trafic o Toyota Corolla furată, în valoare de 13.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoturism dat în urmărire internaţională a fost depistat în trafic de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

Poliţiştii de frontieră mehedinţeni în cooperare cu ofiţerii Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au confiscat aseară un autovehicul marca Toyota Corolla semnalat ca fiind furat, după ce acesta a fost depistat în trafic la intrarea în Severin.


„În cadrul unei acţiuni informativ operative pe linia combaterii traficului internaţional de autoturisme furate, în după amiaza zilei de 02.04. 2009, ora 14.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Combaterea a Infracţionalităţii Transfrontaliere şi ai Detaşamentului de Sprijin Operativ aparţinând Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinti în cooperare cu ofiţerii Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, l-au oprit pentru control la intrarea în localitatea  Şimian, pe conducătorul unui autoturism  marca Toyota Corolla, autoturism semnalat ca fiind furat. La controlul documentelor autoturismului,  conducătorul acestuia, S. Virgil în vârstă de 41 de ani, cu domiciliul în municipiul Turnu Severin, nu a  putut  prezenta poliţiştilor de frontieră  un document care să dovedească că este proprietarul autoturismului sau o procură care să ateste care dreptul să-l folosească”,  a declarat purtătorul de cuvânt al IJPF Mehedinţi comisar şef Valeriu Pera.


În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră mehedinţeni, au stabilit că autoturismul figurează ca fiind furat din luna martie anul curent, şi aparţine unei societăţi de leasing din Bucureşti, având o valoare de 13.000 de euro.


În cauză s-a întocmit dosar penal împotriva lui S. Virgil în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii înfracţiunii de complicitate la furt. Autoturismul a fost scos din uz urmând ca la definitivarea cercetarilor să fie înapoiat proprietarului de drept.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite