Turnu Severin: O nouă fântână arteziană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: O nouă fântână arteziană
Turnu Severin: O nouă fântână arteziană

Intrarea în municipiul Severin dinspre Târgu Jiu va deveni, în cel mult o lună de zile, o adevărată oază de liniște și verdeață. Acest lucru se impunea și datorită aspectului extrem de inestetic ce-l oferea zona de la Podul Gruii.

Mai mult, primarul a dorit foarte mult transformarea zonei într-un spațiu răcoros, știut fiind faptul că în ultima perioadă, locul cu pricina se transformase într-un adevărat maidan. „Nu este posibil ca în mileniul trei să fim obligaţi să dăm la tot pasul cu ochii de maidane şi mizerie. La igienizarea zonei, au fost găsite prezervative, pemperşi şi tot felul de mizerii. Este o ruşine pentru oraş, dar este o şi mai mare ruşine pentru cei ce au aruncat aici până şi tampoane”, a declarat primarul Constantin Gherghe .

 În zonă se vor pune bazele unui modern parc, unde orice cetăţean poate savura o clipă de linişte şi frumuseţe. Vor fi trasate alei, vor fi amplasate băncuţe, vor fi sădiţi pomi, iar în mijloc va trona una dintre cele mai frumoase fântâni arteziene. „Am reuşit să extindem terenul cu circa 800 de metri patraţi, în ciuda faptului că am fost ameninţat de Apele Române Mehedinţi, că voi fi amendat. Nu am mai pomenit să fiu amendat pentru că igienizez zona şi malurile canalului şi vreau să fac aici un parc pentru populaţie”, a mai adăugat edilul. Proiectul se ridică la un miliard lei vechi și va fi finalizat în maxim o lună de zile.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite