Turnu Severin:Încălţămintea din Târgul Vererani s-a vândut ca pâinea caldă în acest sfârșit de săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgul Veterani din municipiul Drobeta Turnu Severin este un loc frecventat de mulţi locuitori ai oraşului, care sunt atraşi de preţurile mici practicate de comercianţi.

Comerţul cu haine şi încălţăminte second-hand se dovedeşte a fi o modalitate bună de a scoate bani pe timp de criză. În acest sfârşit de săptămână, în interiorul târgului nu mai aveai loc unde să arunci un ac. Cele mai aglomerate zone erau la tarabele unde negustorii atrăgeau clienţii cu o ofertă de nerefuzat.

Încălțămintea, un magnet  pentru severineni

Aceştia vindeau încălțăminte la mâna a doua, cu preţuri care variau de la 30 de lei la 80 de lei perechea, lucru care atrăgea ca un magnet pe foarte mulţi severineni. Era încălţăminte din piele pentru toate vârstele, de la cizme, pantofi, adidaşi, până la sandale, papuci, toate culorile şi modelele, care mai de care mai interesante. Practic, erau munţi de încălţăminte. Mulţi severineni se uită, se interesează, şi după zece minute revin, spunând că vor să cumpere.
La una dintre mese era forfotă mare. Oamenii căutau de zor încălţăminte pentru perioada de vară.

,,Am venit să caut papuci pentru că afară deja s-a încălzit şi buzunarul nu îmi permite să îmi cumpăr din magazin. Aici, în târg, preţul este acceptabil”, ne-a spus Marius Popescu, un severinean de 40 de ani. ,,Vin des în târg, mai ales că locuiesc chiar în apropierea acestuia.”, a adăugat bărbatul.

Ana Ciuciu, vânzătoarea care a venit tocmai din Craiova cu încălţămintea, spune că este a doua săptămână când vinde în Târgul Veterani şi este mulţumită de vânzare.,, Se mai şi negociază cu clientul, uneori lăsăm din preţ, decât să rămânem cu marfa nevândută”, a precizat Ana Ciuciu. ,, Faţă de săptămâna trecută este mai bine, sunt tot mai mulţi clienţi. Am venit aici de puţin timp şi sperăm să facem treabă bună”, spune vânzătoarea de 35 de ani.

Preţul mic este motivul cel mai important care îi determină pe severineni să cumpere. ,,Cine doreşte, avem tenişi la 10 lei bucata”, încerca o comerciantă să îşi convingă clienţii.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite