FOTO/Turnu Severin: O importantă instituție bancară și Crucea Roșie au împărțit pături pentru tinerii din familii modeste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pachetele sunt oferite de Banca Comercială Română, care aniversează 20 de ani de existență și de Crucea Roșie Mehedinți.

image

„Am acordat sprijinul necesar pentru depozitarea păturilor, iar colegii mei au asigurat desfășurarea acestei acțiuni în condiții optime”, ne-a spus Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinți.

Tinerii și-au așteptat rândul în ordine

image

„Sunt foarte utile, mai ales că vremea rece s-a întors și chiar avem nevoie. Mulți dintre noi nu prea avem surse de căldură, așa că ne va ajuta foarte mult. Mulțumim celor care s-au gândit la noi”, ne-a spus, emoționată, Maria Galop, o elevă în vârstă de 16 ani.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite