Turnu Severin: „Un virtuoz al trompetei”: Ștefan Constantin Moacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ștefan Moacă, alături de instrumentul care l-a făcut cunoscut
Ștefan Moacă, alături de instrumentul care l-a făcut cunoscut

A urmat exemplul tatălui său și a ajuns unul dintre cei mai respectați instrumentiști din Severin. Memebru al ansamblului Danubius, Ștefan Moacă are la activ numeroase premii obținute la fastivaluri de anvergură, iar cântecele sale pot fi ascultate și pe albulmul de debut.

Ștefan cântă la trompetă încă de la vârsta de 5 ani, urmând exemplul tatălui său.

„Este o tradiție de familie. Tatăl meu a cântat și el la trompetă și el a fost cel care m-a îmins pe această cale. Când am început să cânt nu eram încă la școală, aveam cam 5 ani. Apoi, în clasa a șasea, am mers la liceul de muzică din Severin și aici am aprofundat cu adevărat acest instrument”, rememorează Ștefan Moacă.

La liceul de muzică l-a avut ca profesor, timp de șase ani, pe regretatul Constantin Gherghina, cel care avea să își pună amprenta pe evoluția sa ulterioară. Cariera sa a urcat, apoi, vertiginos. A fost admis la Facultatea de muzică din Timișoara, iar apoi a cucerit numeroase premii la festivaluri regionale și naționale.

Dintre cele mai importante premii, amintim locul 1 obținut la Festivalul Maria Tănase, desfășurat la Craiova, în anul  2007. Instrumentistul a mai obținut un loc 3 la Mamaia, în 2008 și un loc 2 la festivalul Maria Lătărețu.

De asemenea, a colaborat cu ansambluri precum Banatul, Timișul sau Doina Gorjului, iar din anul 2006, face parte din ansamblul profesionist Danubius.

„Este o parte importantă din cariera mea. Cu ansamblul Danubius am fost în turnee în țară și în străinătate. Am avut ocazia să merg în turnee în Germania, Turcia, Franța, Italia, Slovenia, Polonia. Cel mai mult mi-a plăcut în Turcia, pentru că am avut un program mai lejer și am fost și la plajă. De asemenea, francezii au fost foarte primitori”, mărturisește instrumentistul.

Profesor la liceul unde a învățat trompeta   
Ștefan Moacă este, în momentul de față, mai puțin preocupat de festivaluri și își canalizează energiile pe muzica sa.

În afara proiectelor cu ansamblul Danubius, instrumentistul a lansat, în urmă cu doi ani, primul său album, denumit sugestiv „Vitruoz al trompetei”.

Acum este masterand la facultatea de muzică și lucrează la următorul album, pentru care a finalizat deja cinci piese.

„Probabil anul viitor o să iasă pe piață și acest material. Cam jumătate din piese sunt gata, e mai greu cu partea financiară. Cu festivalurile am cam terminat, îi las pe cei mai tineri să participe”, ne spune el.

În afara activității desfășurate în cadrul ansamblului Danubius, instrumentistul este și profesor la liceul de Artă I.Șt.Paulian.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite