Turnu Severin: FOTO/Dotarea punctului de trecere a frontierei Porțile de Fier I la standardele Schengen triplează timpii de așteptare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deși vama severineană s-a aliniat la standardele Schengen și beneficiază de dotări superioare celor din trecut, oamenii așteptă la intrarea în țară de trei ori mai mult.

Conducerea vămii anunță că paradoxul este cauzat de mai mulți factori, precum imposibilitatea fizică de extindere a vămii, numărul mare de persoane care tranzitează frontiera de mai multe ori pe zi sau rigurozitatea formalităților de control.

„Infrastructura punctului este limitată în mod clar. Drumul European 70 și sistemul hidroenergetic fac imposibilă lărgirea perimetrului, astfel că nu putem avea mai mult de patru benzi pe fiecare sens. Mă îngrijorează apropierea sezonului estival, care va aduce la vamă adevărații turiști, iar atunci vor apărea problemele, pentru că oamenii care trec pe aici doar o dată pe an nu pot aștepta ore întregi la coadă. Apreciez ca pozitive lucrurile care s-au făcut, dar rămâne să fluidizăm și traficul”, ne spune șeful biroului vamal, Titu Nețoiu.



Dotări moderne, timpi de așteptare mai mari
Lucrările de modernizare și extindere a punctului de frontieră au început în primăvara anului trecut și au costat circa 1 milion de euro, bani proveniți din fondurile proprii ale biroului vamal.

image
image

O nouă clădire de birouri, semaforizare, sistem de supraveghere și triere a autovehiculeleor, sunt doar câteva dintre elementele noi aduse de acest proiect.

Potrivit conducerii vămii, toate acestea au adus punctul de trecere a frontierei la standardele solicitate de Schengen, însă, paradoxal, au triplat timpii de așteptare.

image

„Odată cu implementarea acestor cerințe Schengen și a sitemelor de supraveghere și control, formalitățile au devenit mai riguroase, mai complexe, iar timpii de așteptare s-au triplat. Vă dau un exemplu concret. Înainte de implementare, o mașină trecea de controlul poliției de frontieră și avansa către controlul vamal, moment în care era urmată de mașina din spate. Acum, cu noul sistem, mașina din spate nu mai poate avansa până când cea din față nu trece prin ambele controale”, mai spune șeful vămii, Titu Nețoiu.

În momentul de față, traficul în punctul de trecere are o medie  zilnică de 1300 de autovehicule și circa 100 de automarfare.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite