Turism religios la poalele Domogledului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interiorul mănăstirii ascunde bijuterii de artă monahală. Foto: Episcopia Caransebeşului
Interiorul mănăstirii ascunde bijuterii de artă monahală. Foto: Episcopia Caransebeşului

Chiliile mănăstirii din Băile Herculane sunt primitoare pentru credincioşii care caută simplitatea.

Pentru cei care încă mai au câteva zile libere sau poate că vor, pur şi simplu, să se relaxeze la sfârşit de săptămână, vă recomandăm zona Băile Herculane- Valea Cernei. Staţiunea cu cel mai ionizat aer din ţară este locaţia perfectă pentru un sejur de neuitat.

Întreaga zonă turistică are un potenţial de excepţie: peisaje carstice pitoreşti, peşteri, ponoare, cascade, turism montan, balnear sau ştiintific, speoturism, păduri întinse, vânătoare, pescuit sportive sau, de ce nu, agrement nautic.

În Herculane, există un centru de închiriere biciclete şi motorete, bazine cu apă termală şui sulfuroasă, în aer liber, dar şi nenumărate trasee turistice.

În plus, cazarea vă costă acum mai ieftin decât în vară, preţurile plecând de la 50 lei şi ajungând la 150 lei pe noapte, în funcţie de serviciile oferite. Iar localnicii sau proprietarii pensiunilor au pregătite, până în decembrie, pachete cu preţuri speciale pentru timpul liber al turiştilor.


Linişte sufletească
Şi pentru că vă aflaţi deja, chiar şi imaginar, în această lume mirifică, ar fi păcat să nu păşiţi pe un tărâm, ales parcă de Dumnezeu, ca lăcaş de închinăciune.

Este vorba despre Mănăstirea  “Naşterea Maicii Domnului” din Herculane, un loc plin de căldură, unul dintre cele mai importante lăcaşuri monahale din cadrul Mitropoliei Banatului.

Aşezământul a fost înfiinţat la iniţiativa PS Episcop Laurenţiu Streza, care a dorit să pună în valoare “Vila Doboşoane” din staţiune, donată în anul 1925 Episcopiei Caransebeşului şi luată abuziv în 1946 de regimul comunist.

În `98, clădirea a fost retrocedată şi, astfel, s-a hotărât înfiinţarea aici a unui aşezământ social monahal, pentru a fi folosit ca loc de odihnă şi tratament pentru cler şi credincioşii cu posibilităţi financiare mai reduse, dar şi loc de viaţă duhovnicească.

În urmă cu patru ani, propunerea PS Părinte Lucian, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatul, aşezământul a fost ridicat la rang de mănăstire.

Chiar şi numai o zi petrecută aici te încarcă pentru o întreagă săptămână. «Credincioşii care vin în această mănăstire pentru a-şi uşura problemele de sănătate se bucură de oaza duhovniciei”, susţin reprezentanţii Episcopiei Caransebeşului.


Cea mai ieftină cazare

La începutul lunii septembrie, când au loc “Zilele oraşului Băile Herculane”,   mănăstirea îşi sărbătoreşte hramul. Este exact momentul în care este marcat sfârşitul sezonului estival în staţiune, însă aşezământul poate fi vizitat în orice anotimp.

Atmosfera este poate cu mult mai primitoare, într-o astfel de perioadă, fără aglomeraţie. 

Mănăstirea se află în apropierea Hotelului Hercules, pe strada Nicolae Stoica de Haţeg din Herculane, iar cele patru măicuţe de aici vă vor învăţa cu siguranţă importanţa simplităţii.

Chiar şi preţul cazării în cele 20 de chilii vă poate uimi. O cameră cu două paturi vă costă doar 50 de lei.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite