Turnu Severin: Expoziţie de confecţii, cu vânzare, la Casa Tineretului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Expoziţie de confecţii, cu vânzare, la Casa Tineretului
Turnu Severin: Expoziţie de confecţii, cu vânzare, la Casa Tineretului

Târgurile producătorilor din industria confecţiilor au devenit, deja, o obişnuinţă pentru severineni. Expoziţia care a început, miercuri-seară, la Casa Tineretului, va dura până sâmbătă după-amiază.  

Târgurile de confecţii au devenit, în ultima perioadă, din ce în ce mai atractive pentru severineni, ele fiind un bun prilej de a achiziţiona noi produse de garderobă la preţuri mult mai mici decât le-ar găsi în magazine. „În fiecare lună aştept aceste târguri. Nici nu îmi mai cumpăr haine din alte părţi, pentru că acestea sunt foarte bune şi mult mai ieftine. Vânzarea de haine fără adaos comercial este o idee foarte bună pe vremurile astea de criză, când banii nu se mai ajung şi pentru astfel de plăceri pe care, mai ales noi, femeile, le avem”, mărturiseşte Dana Soare, o severineancă încântată de preţurile hainelor.

Târgul oferă produse autohtone, dar şi de import
Produsele sunt aduse de către producători din diferite oraşe ale ţării, precum Bucureşti, Suceava, Craiova, Ploieşti şi Târgu Mureş sau chiar din străinătate. „Avem la acest târg producători şi importatori din industria uşoară care vin cu o gamă variată de produse. Acest gen de expoziţii sunt profitabile mai ales pentru oameni, nu numai pentru producători şi organizatori. Chiria şi publicitatea sunt foarte scumpe, iar concurenţa este acerbă. Faptul că reuşim să fim foarte uniţi, să ne organizăm, să fim ca o familie, este un lucru care mă încântă foarte tare, iar sentimentul de siguranţă pe care noi îl avem, cred că se transmite şi la cumpărători”, susţine Sorin Chilian, organizator Exposhopping.

Hainele de toamnă sunt la mare căutare
Deşi foarte prezente la expoziţie şi cu preţuri atractive, fustele, maiourile, tricourile, rochiţele de vară sau cămăşile de bărbat cu mânecă scurtă nu au fost foarte vânate, produsele din gama de toamnă  fiind în centrul atenţiei. Bluzele comercializate cu 20 lei, pantofii din piele cu preţuri cuprinse între 50  şi 100 de lei, dar şi jachetele din piele au făcut furori în rândul severinenilor, dornici de ţinute noi pentru toamna acestui an.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite