Ţigări de contrabandă transportate peste Dunăre cu o barca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei făptaşi au fost prinşi în timp ce recuperau ţigarile aduse cu barca
Cei trei făptaşi au fost prinşi în timp ce recuperau ţigarile aduse cu barca

Grupul de contrabandisti, format din trei cetăţeni români, a fost prins în flagrant la malul Dunării, pe direcţia localităţii Schela Cladovei, în timp ce „tranzacţiona” cantitatea de 9.830 de pachete cu ţigări.Contrabandiştii erau foarte bine organizaţi, ţigările fiind transportate peste Dunăre, din Serbia, cu o ambarcaţiune rapidă, iar descărcarea acestora pe malul românesc dura maximum trei minute

Poliţiştii de frontieră  din cadrul Serviciului Teritorial al  Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, aflaţi în misiune de supraveghere a frontierei de stat, pe direcţia localităţii Schela Cladovei, au observat o ambarcaţie cu motor care a plecat de la malul sârbesc al Dunării spre malul românesc, la adăpostul întunericului.

Pe malul românesc al Dunării au fost trimise trei echipe ale poliţiştilor de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere  şi Compartimentului Sprijin Operativ care au observat ascunse în grădinile situate la malul Dunării,  trei persoane care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră.

Oamenii legii au observat şi o ambarcaţie cu motor, condusă de un barbat, care a intrat în apele naţionale ale României şi s-a apropiat de malul românesc al fluviului Dunărea.

Conducătorul ambarcaţiei a aruncat, cu rapiditate, pe malul Dunării, mai multe colete voluminoase, apoi a plecat cu ambarcaţia, în mare viteză, spre Serbia, întreaga operaţiune de descărcăre a ţigărilor durând maxim trei minute.

Politiştii de frontieră au observat că cele trei persoane, care aşteptau pe mal, au preluat coletele voluminoase, intenţionând să le transporte spre interiorul localităţii.

 „La somaţiile efectuate de poliţiştii de frontieră prin voce, cei trei contrabandişti aflaţi pe mal au încercat să dispară în curţile localnicilor din apropierea fluviului Dunărea, fiind reţinuţi  însă în scurt timp de luptătorii din cadrul Compartimentului de Sprijin Operativ.

În urma legitimării acestora, s-a stabilit că cei trei sunt B. Iulian, P. Cătălin şi V. Tiberiu, cu vârste cuprinse între 26 şi 37 de ani, toţi  din municipiul Turnu Severin”, a declarat Valeriu Pera, purtător de cuvânt IPJ Mehedinţi.

La fata locului, poliţiştii de frontieră au descoperit 9.830 de pachete cu  ţigări marcile Pall Mall, Viceroy şi Fast. Împotriva celor trei severineni s-a întocmit dosar penal  pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere a unui grup infracţional organizat şi contrabandă, iar la propunerea procurorului DIICOT Mehedinţi  instanţa competentă  a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 20 de zile.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei contrabandiştii riscă o pedeapsă prevăzută cu închisoare de la 5 la 20 ani. Cantitatea de 9830 pachete  cu ţigări a fost indisponibilizată în vederea confiscării.
                                                                                                         




Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite