Turnu Severin: Tenismenii de toate vârstele așteptați în Mehedinți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru Cupa Mehedinți la tenis s-au înscris 30 de copii, iar pentru circuitul BCR – Tenis – Partener, și-au anunțat participarea 90 de tenismeni amatori.

Timp de o săptămână de zile, Clubul Sportiv Victoria de pe lângă Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, va găzdui două evenimente remarcabile pentru județ, în ceea ce privește sportul alb. Astfel, în perioada 07- 10.septembrie a.c., Direcţia pentru Sport a judeţului Mehedinţi, organizează „Cupa Mehedinţi” la  tenis de câmp pentru  copii cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani.

Competiţia este deschisă tuturor copiilor care sunt iubitori ai tenisului de câmp şi se va desfăşura pe patru categorii, respectiv categoria băieţi 10 ani, categoria băieţi 14 ani, categoria băieţi peste 14 ani şi categoria fete 16 ani.  Turneul de tenis are ca scop valorificarea aptitudinilor individuale într-un sistem organizat de selecţie în vederea identificării de copii  talentaţi  pentru tenis şi stimularea acestora în premii. Acest eveniment se află deja la a treia ediţie.

Circuit pentru tenismenii amatori

Tot săptămâna viitoare în perioada 10-13 septembrie, imediat după încheierea primului eveniment, Clubul Sportiv Victoria va fi gazda circuitului BCR –TENIS – PARTENER, competiţie de tenis de câmp aflată la a doua ediţie. Aici sunt aşteptaţi să participe 90 de tensismeni amatori din toată ţara indiferent de vârstă. În urma acestui circuit, se va forma un clasament, o pagină personală pe site, precum cele ale jucătorilor profesionişti, dar şi o arhivă a partidelor disputate.
 „Prin intermediul acdestei pagini weeb, tenismenii vor putea programa partide prin intermediul site-ului cu jucători de nivelul lor. Astfel, fiecare jucător va avea posibilitatea să-şi găsească noi parteneri de joc şi de ce nu, să-şi facă noi prieteni”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJPF Mehedinţi, comisar şef de poliţie, Valeriu Pera. 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite