Turnu Severin: Străzi occidentale într-un oraș istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu o lună de zile a început marea asfaltare, până acum patru străzi fiind asfaltate, alte trei urmând a fi gata în șapte zile.

La ora actuală întregul municipiu este un adevărat șantier, însă populația este de părere că lucrările ce se execută acum sunt de calitate, moderne, iar imaginea orașului și confortul locuitorilor, cât și cel al șoferilor va crește foarte mult după finalizarea lucrărilor începute. După doar o lună de zile de la demararea proiectului de reabilitare în întregime a rețelei stradale din municipiu, patru străzi arată deja de nivel occidental, alte trei urmând să arate la fel săptămâna viitoare.

„Am trecut şi eu pe strada Kiseleff şi am rămas surprins de modul cum arată. Este cu adevărat o stradă de nivel european. Ştiu că se va face ceva mizerie şi disconfort în timpul lucrărilor dar se merită. Simţim şi noi că trăim cu adevărat într-un oraş civilizat”, susţine Claudiu Popa, un severinean de 46 de ani. Cele patru străzi finalizate sunt Kiseleff, Cicero, Orly şi Kogălniceanu.

Alte trei străzi europenizate


Celor patru străzi deja asfaltate li se vor mai alătura săptămâna viitoare alte trei, respectiv Topolniţei, Crişan şi Orly între Bulevardul Tudor Vladimirescu şi Bulevardul Revoluţiei. „Până acum au fost alocate în jur de 2 milioane de euro. Dacă timpul va permite, ne gândim să atacăm şi Builevardul Tudor Vladimirescu. Oricum, în maxim trei ani de zile, toate străzile municipiului vor fi de nivel occidental”, declară primarul municipiului, Constantin Gherghe.  În paralel cu asfaltarea străzilor, se refac în totalitate trotuarele, se conturează noi parcări în spic, iar între blocuri apar noi spaţii verzi şi de joacă.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite