“Şezătoare la Palat”, de Lăsatul Secului pentru Postul de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentul este găzduit de Palatul Culturii din Turnu Severin
Evenimentul este găzduit de Palatul Culturii din Turnu Severin

Miercuri, 14 noiembrie, de la orele 18.00, în Sala mehedinţeană a Palatului Culturii “Teodor Costescu” va avea loc un eveniment cu ocazia Lăsatul Secului pentru Postul de Crăciun, în cadrul proiectului “Şezătoare la Palat”.

Creştinii ortodocşi, începând de joi, 15 noiembrie, vor intra în rigoarea Postului Crăciunului 2018, dată de la care se vor abandona mâncărurile “de dulce” – carne, peşte, ouă, grăsimi animale de orice fel.

“Şezătoare la Palat” va marca acest moment creştin, lăsatul postului de crăciun, prin amenajarea unei mese tradiţionale româneşti, cu bucate specifice, fie de dulce, fie de post, între ele, friptură de porc, murături, zacuscă, plăcintă cu dovleac, ciuperci murate, pâine de vatră, cozonac, cu vinuri originale, “de butură”, totul completat cu muzică populară simplă, interpretată la fluier sau vioară şi cu bună dispoziţie.

<<Evenimentul va fi desfăşurat sub semnul credinţei, inclusiv momentul binecuvântării bucatelor şi a mesenilor, de către părintele prof. Leontin Stăiculescu. Se va aduce, totodată, un omagiu celor care au slujit cultura severineană şi mehedinţeană de-a lungul vremii în cadrul marelui edificiu, astăzi numit Palatul Culturii “Teodor Costescu”>>, spune Dan Şalapa, coordonatorul proiectului.

Evenimentul este organizat şi girat de Clubul meşteşugarilor Dunaris Mehedinţi, de invitaţii acestuia, artişti, scriitori, jurnalişti, organizatori evenimente, colaboratori şi parteneri etc.

“Şezătoare la Palat” este un proiect în parteneriat între Societatea cultural-artistică Dunaris Mehedinţi şi Palatul Culturii “Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite