Severinul îşi va schimba faţa cu milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Străzile neasfaltate sau care prezintă gropi vor fi de domeniul trecutului
Străzile neasfaltate sau care prezintă gropi vor fi de domeniul trecutului

Trei proiecte europene ale primăriei vor contribui la transformarea oraşului. Pe lângă reabilitarea străzilor, parcărilor şi trotuarelor, cu banii de la Uniunea Europeană vor fi monitorizate video mai multe instituţii.

Severinul va beneficia de fonduri europene care vor contribui la dezvoltaream urbană, dar şi la schimbarea aspectului acestuia.

Astfel, primăria municipiului a depus şapte proiecte cu o valoare de peste 31 milioane de euro, din care trei au fost deja aprobate şi semnate pe 28 octombrie.

Celelalte patru se află deja în faza de contractare.

Primul proiect, cu o valoare de 2.330.297,65 euro, din care 1.754.084,51 euro reprezintă finanţarea nerambursabilă, presupune reabilitarea şi modernizarea carosabilului, trotuarelor şi aleilor pietonale.

Al doilea, are o valoare totală 6.676.200 euro, din care 5.018.854,63 euro reprezintă finanţarea nerambursabilă, banii fiind folosiţi pentru lucrări de reabilitare şi modernizare a carosabilului, a trotuarelor şi a spaţiilor de parcare.

Străzile vor fi monitorizate video

Cel de-al treilea proiect, de 857.629,6 euro, din care 675.918,35 euro sunt nerambursabili, presupune instalarea unui sistem video prin care vor fi supravegheate 12 grădiniţe, 12 şcoli generale, 11 licee, 6 pieţe agroalimentare, 8 intersecţii de drumuri şi străzi principale, Sala Polivalentă, Stadionul Municipal şi sediul Primăriei Municipiului Drobeta Turnu Severin, după cum se arată în comunicatul Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

De asemenea, un alt proiect de peste 32,6 milioane de euro va fi implementat de Consiliul Judeţean şi presupune asfaltarea a 64 de kilometri din drumul judeţean 606 (limita cu judeţul Dolj), care se intersectează cu DJ 566. Prin implementarea acestui proiect se va asigura preluarea fluxurilor majore ale municipiului pe direcţia drumului naţional care traversează municipiul sau pe direcţia principală de legătură cu acest drum.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite