Severinenii consumă cea mai ieftină carne de pui din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În aceeaşi situaţie privilegiată este şi fasolea, aflată şi ea printre preferinţele culinare de la malul Dunării. Principalele magazine specializate din oraș își golesc galantarele în fiecare zi, cererea mare determinând şi preţul redus.

Oamenii preferă carnea vrac, datorită prețului mult mai bun în comparație cu produsele ambalate în vid. Consecință a cererii ridicate de pe piață, în Drobeta Turnu Severin se găsește cea mai ieftină carne de pui din țară, potrivit Mediafax.

Fie că este vorba despre pui întregi, piept sau pulpe de pui, carnea de pasăre se află în topul preferințelor culinare ale severinenilor.

„Sincer, la noi în familie se mănâncă carne de porc sau vită doar la evenimente speciale. Nu pentru că nu ne place, dar nu ne permitem. Pot spune că măncăm carne de pui o dată la două zile, este destul de sănătoasă și cel mai important, este mai ieftină”, ne-a spus o cumpărătoare.

De pildă, pulpele întregi de pui se vând cu prețuri cuprinse între 5 și 6,5 lei kilogramul, în timp ce pieptul de pui fără os nu depășește 13 lei.

„Vânzările sunt constante şi foarte ridicate în comparaţie cu restul produselor. În fiecare zi aducem carne de pui vrac, pentru că se epuizează foarte repede. Probabil principala cauză este preţul mic, pentru că majoritatea clienţilor noştri îşi calculează fiecare ban cu care vin la cumpărături”, ne-a spus Tomina Dumitru, vânzătoare.

Cea mai ieftină fasole se găsește pe malul Dunării
Un alt aliment îndrăgit de consumatori este fasolea. Și în acest caz, piețele din Severin oferă cea mai ieftină variantă. Preţurile pleacă de la 4,5 lei per kilogram şi nu depăşesc 6 lei.

”Oamenii cumpără, mai ales acum, iarna. Ştiţi cum se spune, fasolea şi cartoful sunt mâncarea săracului. Se orientează şi ei după ce e mai ieftin”, ne spune nea Vasile, comerciant în piaţa Mircea din Drobeta Turnu Severin.

Prețurile mici se găsesc, însă, doar la negustorii din piețe. Situația se schimbă atunci când arunci o privire pe rafturile magazinelor. Aici preţurile sunt ceva mai mari, ajungând chiar la peste 8 lei pentru un kilogram de fasole.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite