Severin: Start fără vaccin în campania anticancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă faptul că vaccinurile nu au ajuns, răspunsurile părinţilor, în consultările care au avut loc până acum, sunt negative.

Campania de vaccinare pentru cancerul de col uterin pare să fie, din nou, un eşec în Mehedinţi. Aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut, vaccinarea HPV se loveşte de un refuz aproape total din partea părinţilor. Oamenii se tem ca vaccinul să nu dea reacţii adverse care să pună în pericol sănătatea fetiţelor mai târziu. „Şi dacă se întâmplă ceva cu ea, cum s-a auzit în America sau în alte ţări, copiii mor din acest vaccin. Deci eu nu o las. Mai bine stă aşa. E foarte periculos“, ne spune o mămică pe care am întâlnit-o în centrul municipiului. 

Reticenţă din partea părinţilor

La Şcoala Constantin Negreanu din Drobeta Turnu Severin, spre exemplu, în campania trecută a fost vaccinată doar o fetiţă. Nici acum reacţiile părinţilor nu sunt mai bune, deşi unii au cerut timp de gândire. Nici la Şcoala nr. 3, elevele nu se înghesuie să-şi facă vaccinul. Din 55 de fete înscrise la clasele a VI-a şi a VII-a, doar părinţii a patru eleve şi-au dat până acum acordul.  Situaţia nu stă bine nici la Liceul Decebal din municipiu. „Este un vaccin anticancer de col uterin şi bănuiesc că fetele nu prea vor să-l facă, pentru că este încă experimental. S-a dovedit a avea multe urmări grave. Eu nu vreau să fac vaccinul şi nici părinţii mei nu acceptă, pentru că este foarte periculos“, ne-a spus Oana Dună, elevă în clasa a VI-a A.
Campania ar fi trebuit să înceapă astăzi, dar cel mai probabil va demara săptămâna viitoare. Ar trebui vaccinate 2.787 de fete din clasa a VI-a şi a VII-a. „Campania de vaccinare pentru cancerul de col uterin va debuta cât mai curând posibil. Ieri am primit o adresă de la Ministerul Sănătăţii prin care ni se aduce la cunoştinţă demararea acestei campanii de vaccinare şi urmează ca Direcţia de Sănătate Publică să ridice mâine vaccinurile de la Bucureşti. În momentul în care vaccinul ajunge la DSP, vor fi convocaţi medicii care au fost instruiţi în acest sens“, a precizat Marinică Stoian, directorul adjunct al DSP Mehedinţi.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite