Turnu Severin: Şcoala la care copiii merg din plăcere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Regiunii Porţilor de Fier deschide o nouă ediţie a  Şcolii de Vară, de data aceasta,“Pământul este rotund?”. Copiii însetaţi de cunoaştere sunt aşteptaţi să se înscrie la sediul Muzeului până la data de 01.07.2010.

”Tema acestei ediţii este de fapt o întrebare la care dorim să răspundem împreună cu copiii prin intermediul jocului, a metodelor interactive şi a metodelor participative. Răspunsul îl putem găsi doar studiind împreună, într-un mod foarte plăcut.” spune Sorina Matacă, director al Muzeului Regiunii Porţilor de Fier.

Copii revin şi anul acesta
 Participarea la Şcoala de Vară este gratuită şi se pot înscrie copii cu vârstă şcolară şi preşcolară. Anul trecut au fost încrişi 80 de copii. Cei mai mulţi dintre ei revin şi anul acesta declarându-se mulţumiţi.

“A fost foarte frumos. Am venit şi anul acesta pentru că vreau să învăţ multe lucruri. Anul trecut m-am înscris împreună cu fratele meu şi am participat la dansuri romane.” spune Gusti Bratu, elev la Şcoala Generală nr.6
Scopul acestei şcoli este de a oferi metode recreative în educaţia pentru patrimonial natural şi cultural.


Atelierele de lucru organizate în luna iulie 2010 au rolul de a transmite noţiuni fundamentale din istoria natural şi cultural a judeţului Mehedinţi, din arta plastic prin intermediul jocului, a metodelor interactive, participative. Atelierele de lucru invită copiii să descopere natura, istoria şi arta prin desen, modelaj, cântec, joc şi drumeţie.

Programul Şcolii de Vară este următorul:
Joi, 01 iulie, ora 10: Povestea pietrei
Vineri, 02 iulie, ora 10: Salvaţi păsările din Europa!
Miercuri. 07 iulie, ora 10: Să descoperim culorile Pământului şi ale Cerului
Joi, 08 iulie, ora 10 : Să imităm natura
Miercuri,14 iulie, ora 10: Animale dispărute.
Joi, 15 iulie, ora 10: Să descoperim culorile în artă
Miercuri, 21 iulie, ora 10: Să descoperim castrul roman
Joi, 22 iulie, ora 10: La şezătoare
Marţi, 27 iulie drumeţie prin Mehedinţi

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite