Turnu Severin: Şcoală, printre mormane de pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Şcoală, printre mormane de pământ
Turnu Severin: Şcoală, printre mormane de pământ

Într-o clădire veche de 60 de ani, cu acoperişul distrus, toalete insalubre şi printre mormane de pamânt. Aşa au început astăzi prima zi de şcoală elevii din satul mehedinţean Magheru. Pentru că nu au o şcoală demnă de secolul XXI, mulţi părinţi au preferat să-şi mute copiii în Severin sau în satele învecinate. 

Clădirea căminului cultural în care învaţă, de-acum, cei 18 elevi ai şcolii primare din Magheru are o vechime de peste 60 de ani. Este un imobil dărăpănat, cu un acoperiş cârpit, cu pereţi crăpaţi de timp şi fără încălzire. Ca să îndulcească puţin situaţia, dascălii au zugrăvit cele două săli de clasă: una pentru grădiniţă, iar cealaltă pentru elevii claselor I-IV.  Chiar şi aşa, localnicii preferă să-şi mute copiii în satele învecinate sau chiar în Tr. Severin. “În acest an şcolar, mă aşteptam să vină un număr mai mare de elevi în clasa I. Nu au venit decât 4, ceilalţi mergând spre şcolile din Severin. Probabil este un motiv şi acesta: lipsa spaţiului şcolar, şi amenajările…”, ne-a precizat învăţătorul Iulian Dârpeş.
 
Părinţii îşi mută copiii în alte şcoli
Pe lângă o clădire improprie, copiii “beneficiază” în noua şcoală şi de grupuri sanitare insalubre. Nu au uşi şi nu sunt neigienizate, iar despre apă, nici nu se mai pune problema. Mult mai grav este însă faptul că în curtea şcolii, un bazin neacoperit pune în pericol viaţa celor mici. “In cămin e aglomerat, uitaţi-vă ce e aici. Copiii sunt mici, se joacă. Sunt o grămadă de gropi, bazinul e  neacoperit. E periculos pentru ei. Dacă cad, acolo rămân”, ne-a spus Gheorghe Băran, localnic.

Autorităţile aruncă responsabilităţile pe umerii altora
Edilul şef al comunei cunoşte situaţia, dar când vine vorba să ia măsuri, aruncă responsabilitatea pe umerii altora. “Constructorul nu a terminat lucrarea. Sunt niste guri de canale unde sunt scurgerile… Neavând bani, nimeni nu vine să-ţi lucreze cu banii lui. E periculos, dar eu ce să fac acum?! Să mă apuc eu?! Constructorul trebuie să continue lucrarea”, ne-a declarat Cosntantin Drăghici, primarul comunei Brezniţa de Ocol. 

Lucrările la noua şcoală au fost abandonate 
În urmă cu doi ani, Ministerul Educaţiei a alocat fonduri, în trei tranşe, pentru investiţii, utilităţi şi reabilitări în unităţile şcolare. Pentru Şcoala din Magheru, s-au primit circa 600.000 lei, însă cum autorităţile nu le-au cheltuit la acea vreme, o parte dintre ei s-au întors la buget. Acum, noua şcoală e departe de a fi terminată, pentru asta autorităţile având nevoie de alte 400.000 lei. La Magheru, învaţă în prezent 18 copii, comasaţi la clasele I-IV.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite