Turnu Severin: Mehedinţiul a primit trei ambulanţe SMURD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Mehedinţiul a primit trei ambulanţe SMURD
Turnu Severin: Mehedinţiul a primit trei ambulanţe SMURD

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) «Drobeta» beneficiază, de ieri, de trei ambulanţe SMURD.

Autospecialele au fost achiziţionate prin Programul Operaţional Regional, derulat de Consiliul Judeţean Mehedinţi, alături de celelalte cinci judeţe ale regiunii S-V Oltenia. Pentru utilizarea acestor ambulanţe, au fost instruiţi subofiţeri care au absolvit cursurile de acordare a ajutorului medical specializat.

«Echipajele SMURD, formate din trei paramedici pompieri, vor fi în măsură să acţioneze în situaţii critice, în cazurile în care una sau mai multe persoane se află într-o situaţie cu risc vital, din cauza unei îmbolnăviri sau a unei accidentări acute, la accidentele colective şi calamităţi, dar şi atunci când este necesară intervenţia pentru acordarea primului ajutor într-un interval de timp scurt », ne-a precizat sg. mj. Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU «Drobeta».

După parcurgerea etapelor privind înmatricularea, verificarea ambulanţelor la Registrul Auto Român şi încheierea protocoalelor ( referitoare la dispecerizarea şi primirea persoanelor asistate) cu Spitalul Judeţean de Urgenţă şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) va deveni operativ.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite