Roşii uriaşe într-o gospodărie din Pătulele. Cea mai mare cântăreşte 1,665 kilograme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roşiile crescute în grădina unor gospodari din comuna mehedinţeană Pătulele au crescut una mai mare şi mai frumoasă decât alta. Cea mai mare a ajuns la 1,665 kg, iar pe fiecare vrej au crescut în jur de 5 kilograme de roşii.

Dimensiunile tomatelor i-au uimit până şi pe proprietari, care susţin că nu au făcut nimic nelalocul lui pentru a le face.

Cea care are grijă să le lucreze la timp, doamna Voicu, dezvăluie secretul unei astfel de producţii. “Le-am rupt şi vârfurile şi tot au crescut. Sunt seminţe oprite de noi, de la an la an.

N-avem nicio sămânţă cumpărată. Nu le-am făcut absolut nimic. Le-am băgat apă încontinuu.

Am pus 700 de fire, iar până acum n-am cules nici două roşii la vrej. Cred că depăşeşte cinci kilograme vrejul.

Sunt lăsate în jos de greutate. Nenorocire cum au crescut. S-au lăsat sârmele cu ele. S-au mirat şi vecinii când le-au văzut”, ne-a spus Olimpia Voicu.   

image

Secretul unei recolte bogate 
Şi cum rolurile în familie sunt împărţite, în timp ce doamna îngrijeşte grădina, domnul Voicu e la piaţă, unde trezeşte invidia celorlalţi comercianţi. Bărbatul e mândru de roşiile sale, pe care le-ar înscrie în cartea recordurilor.

Grădina familiei Voicu din Pătulele pare să fie raiul tomatelor

Ăsta este românul nostru. De ar avea o roşie şi cu o sută de grame mai mică decât a mea tot ar fi invidious.

Secretul este simplu: gunoi de grajd masiv băgat şi apă multă.  Dacă nu băgăm apă, se duce”, ne-a spus gospodarul.

image

Pentru la anul, tot din seminţe proprii, familia Voicu şi-a propus ca roşiile să fie şi mai mari.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite