Relaxare la ștrandul Pătulele. Aflat la puțin peste 40 de kilometri de Severin, ștrandul proaspăt inaugurat atrage clienți din tot județul
0
Intrarea este de 3 lei pentru adulți și 1 leu pentru copii, iar ștrandul are două piscine, loc de joacă, dușuri și locuri de parcare.
Dacă în Drobeta Turnu Severin mai există un singur ștrand, cel cu apă sulfuroasă din cartierul Schela și câteva piscine private, autoritățile locale din comuna Pătulele au gândit un proiect prin care să le ofere locuitorilor comunei, dar și celor din împrejurimi, un „ștrand rural”.
Deschis în urmă cu ceva mai mult de o lună, ștrandul Pătulele se află la 42 de kilometri de Drobeta Turnu Severin și are piscină pentru adulți, piscină pentru copii, dușuri, locuri de parcare și locuri de joacă.
Deși nu este, încă, foarte cunoscut, ștrandul din Pătulele atrage doritori din toate zonele apropiate.
„Vin mai mulți oameni din alte părți, decât cei de la noi din comună. Avem clienți din Dănceu, Vînju Mare, chiar și Drobeta Turnu Severin.
Intrarea este de trei lei pentru adulți și un leu pentru copii. Oamenii sunt interesați, vin în special în week-end, iar din vara viitoare așteptăm și mai multă lume, odată ce vom deveni mai cunoscuți”, ne-a spus Mirel Rîcu, administratorul ștrandului.
Investiția de la Pătulele a fost realizată cu fonduri proprii și a costat circa 120.000 de lei.
„Am căutat să le oferim tinerilor preocupări interesante la noi în comună, pentru că altceva nu prea avem ce să le dăm, din punctul de vedere al distracției.
Am și economisit mâna de lucru, pentru că ștrandul a fost construit în regie proprie”, ne spune primarul din Pătulele, Ion Țicu.
Potrivit acestuia, ștrandul s-ar putea transforma într-un adevărat complex de agrement, în viitorul apropiat.
„În luna octombrie a acestui an vom inaugura și terenul sintetic pe care îl construim chiar lângă ștrand. Aici se va putea juca tenis de câmp, handbal, fotbal și alte sporturi.
Acesta va fi dotat cu vestiare, dușuri și grupuri sanitare și va fi finanțat cu bani de la Guvern.
În plus, anul viitor, vrem să gazonăm zona din apropierea bazinelor și să facem câteva alei, pentru că se depune foarte mult praf, atunci când bate vântul, iar această problemă trebuie rezolvată”, mai spune primarul Ion Țicu.
În complex va funcționa, din 2012 și un chioșc cu băuturi răcoritoare. Copiii din Pătulele profită deja de minunăția de la ei din sat și de vremea călduroasă din această perioadă.
„Îmi dă mami bani și vin aici în fiecare zi. E foarte cald afară, iar aici am ocazia să mă răcoresc și să mă joc cu prietenii mei.
Am mai fost la ștrand, dar în Severin, nu credeam că o să avem și noi așa ceva în comună”, ne spune Manuel, unul din copiii care se bălăcesc zilnic în piscină.
Până la Pătulele sunt 42 de kilometri, din Drobeta Turnu Severin, iar la ștrand se ajunge pe drumul județean 560A, pe ruta Hinova, Rogova, Vînjuleț, Pătulele.