Raluca Miroşu a fost admisă la două facultăţi încă din liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proaspăt absolventă a Colegiului Naţional „Traian” din Drobeta Turnu Severin, cu media 9,83, Raluca Miroşu şi-a uimit până şi profesorii, învăţând din tratatele de specialitate.

În copilărie visa să ajungă, cândva, un om de ştiinţă. Mai târziu, se „trezea” deseori jucându-se cu diferite truse medicinale, iar acum se îndreaptă deja către Facultatea de Medicină din Bucureşti.

Este olimpică la română, matematică, fizică, dar nu în ultimul rând la biologie, unde s-a calificat deja în lotul naţional al României.

„A fost un drum lung până să-mi descopăr pasiunea pentru biologie, pentru că în gimnaziu am cochetat cu matematica şi chimia, în prima parte a liceului am fost pasionată de literatură şi de-abia în clasa a X-a am descoperit cât de fascinantă este biologia”, mărturiseşte tânăra care şi-a uimit până şi dascălii învăţând, mai nou, din tratatele de specialitate pentru olimpiada naţională.

În urmă cu doi ani, s-a calificat pentru prima dată la naţionala de biologie, unde a smuls o menţiune. Nu s-a lăsat, pentru că, în clasa a XI-a, a obţinut cel de-al patrulea punctaj pe ţară şi a fost admisă la Facultatea de Medicină „Carol Davila” din Bucureşti.

„Deşi, majoritatea prietenilor m-au sfătuit să mă bucur de ultimul an de liceu şi să nu mă mai duc la nicio olimpiadă, am hotărât că, totuşi, biologia este o pasiune.

Aşa că am fost şi anul acesta la olimpiadă, unde am obţinut din nou menţiune. Am fost admisă la Facultatea de Medicină din Cluj, dar şi în lotul naţional de biologie.

Această calificare a venit ca o încununare a muncii depuse în anii de liceu”, adaugă Raluca Miroşu.

image

Parteneriat încheiat cu profesorul de biologie 
Tânăra şi-a impresionat până şi profesorul care a pregătit-o. „E un copil de suflet pentru mine, pentru că este elevul pe care am reuşit să-l prind şi cu care am făcut un parteneriat extraordinar, parteneriat care, din punct de vedere al carierei mele, mi-a adus satisfacţii.

Este, prin Raluca, tot ceea ce am reuşit până la vârsta asta, de 35 de ani şi de 12 ani de carieră, să ating premii la olimpiada naţională de biologie şi, bineînţeles, acel râvnit loc în lotul naţional al României”, ne spune Cristian Harcău, directorul Colegiului Naţional „Traian” din Severin.

Pentru a ajunge la asemenea performanţe, Raluca a fost nevoită să dedice mare parte din timpul său biologiei. Învăţa cam patru ore pe zi, iar în apropierea concursurilor, aproape dublu.

În ceea ce priveşte însă studiul din tratate i-a lăsat cu gura căscată până şi pe dascălii săi. „Raluca, în clasa a XII-a, a învăţat din tratate, a dobândit cunoştinţe.

Din tratatele pe care i le-am dat eu, pe care le-a luat din bibliotecă şi pe care, nu o spun cu reticenţă, eu nu le mai deschisesem demult, pentru că nu au fost necesare”, adaugă profesorul ei de biologie. 

image

Despre sacrificiile sale, Raluca ne vorbeşte cu o oarecare mândrie: „De multe ori, studiul a cerut sacrificii şi foarte mult timp alocat, pasiune şi în acelaşi timp determinare, pentru că este foarte greu să vii la şcoală, să înveţi pentru materiile de la şcoala şi, în plus, să mai înveti la un nivel destul de înalt pentru o altă materier.

Am avut anul acesta şi bacalaureatul şi a fost nevoie de pregătire şi pentru el.

Totuşi, nu aş fi reuşit să obtin aceste rezultate, fără sprijinul domnului profesor  Cristian Harcău, fără sprijinul părinţilor şi fără foarte multă muncă”, conchide tânăra olimpică.

Pentru că tocmai a terminat bacalureatul cu 9,83, Raluca se relaxează.

Din toamnă, o aşteaptă băncile Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite