Prins în timp ce transporta, cu autoturismul, 135 litri de alcool sârbesc, fără documente legale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alcoolul, de provenienţă sârbească, a fost descoperit cu ocazia unui control efectuat în trafic, pe DN 6, pe raza municipiului Orşova.

Polițiștii orşoveni au oprit, luni seară, pentru control, în trafic, un autoturism, condus de I.Valentin (25 ani), din municipiul Drobeta Turnu Severin. Cu ocazia controlului efectuat în maşină, oamenii legii au găsit cantitatea de 135 litri de alcool, de proveniență Serbia.

Extinzând verificările, poliţiştii au stabilit că întreaga cantitate de alcool aparține lui L.Grigore (19 ani), din Turnu Severin, pasager în autovehicul.

Acesta din urmă le-a declarat oamenilor legii că a achiziționat alcoolul din Severin, intenționând să-l transporte în municipiul Caransebeş- judeţul Caraş-Severin.

Potrivit poliţiştilor, “față de acesta, s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de  deţinere în afara antrepozitului fiscal a unor produse accizabile în cantitate de peste 40 litri alcool etilic, faptă prevăzută și pedepsită de art. 296, ind. 1, alin. 1, lit. l din Legea 571/2003”.

Întreaga cantitate de alcool, în valoare de aproximativ 1.350 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite