Primele nominalizări în cadrul campaniei „Profesorii cu care Severinul se mândreşte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Poţi nominaliza  profesorul cu care te mândreşti pe turnu-severin.adevarul.ro
Poţi nominaliza profesorul cu care te mândreşti pe turnu-severin.adevarul.ro

Romeo Popa şi Nadina Nicolici, doi dintre dascăli nominalizaţi, ei sunt profesorii care îşi dedică existenţa învăţământului românesc

Cititorii adevarul.ro au înţeles că părerea lor contează şi au făcut deja propuneri de profesori pe care îi admiră şi consideră că îndeplinesc prin munca la catedră, prin activităţile extraşcolare, prin performanţele sale profesionale şi ale elevilor, criteriile care susţin această campanie

 Primul profesor nominalizat a fost Romeo Popa de la Şcoala nr. 11 . Cadrul didactic a fost desemnat de un fost elev care este mândru de dascălul său.

 O altă nominalizare a fost Nadina Nicolici, profesor de engleză, în 2009 a fost desemnată Profesorul anului la Gala premiilor în educaţie. Acum este Ambasador ePals şi mentor eTwinning.  Persoana care a nominalizat-o consideră că dascălul are cea mai bună carte de vizită

Nominalizări se pot face pe turnu-severin.ro până la 26 decembrie 2011, dată la care, împreună cu un juriu de specialitate vor fi desemnaţi cei mai buni cinci profesori cu care  Severinul se mândreşte.

Până atunci, cei care cunosc profesori iubiţi de comunitate, sunt un model de moralitate şi promovează calităţile şi au contribuit decisiv la alegerea carierei tale  sau a copilului tău pot posta mesaje cu recomandări.

Poveştile profesorilor cu care Severinul se mândreşte vor fi prezentate pe turnu-severin.adevarul.ro.

Reputaţia şi integritatea, CV-ul, inovaţia şi cercetarea sunt criteri de care cititorii trebuie să ţină cont atunci când îşi desemnează profesorul favorit.



Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite