Primăria Orşova plăteşte, de două ori, salubritatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a face economii de combustibil şi pentru a nu majora tarifele către populaţie, operatorul de salubritate din Orşova a recurs la un transfer de deşeuri. Le colectează din oraş, contra cost, cu maşini autocompactoare de capacitate mică, le depozitează pe un teren neautorizat, de unde le încarcă, din nou, în autotrenuri şi le transportă, cu alte costuri, la groapa ecologică de la Halânga.

Câţiva orşoveni au sesizat primăria, la sfârşitul săptămânii trecute, cu privire la faptul că pe Valea Slătinicului sunt depozitate o groază de gunoaie.

Terenul este proprietatea Primăriei Orşova şi este destinat construirii unei staţii de transfer deşeuri. Numai că până la realizarea acesteia, terenul este neautorizat unor astfel de operaţiuni.

image

Reprezentanţii insituţiei susţin că nu ştiau, până mai ieri, cine este făptaşul. Tocmai de aceea, au cerut aceluiaşi operator de salubritate să ridice, contra cost, deşeurile şi să le ducă la groapa ecologică de la Halânga.

„Nu se ştie provenienţa lor, dar sunt vreo 25-30 metri cubi de deşeuri menajere.

Am înştiinţat imediat operatorul să le ridice, să le ducă la groapa de gunoi de la Halânga, urmând să suportăm contravaloarea tarifelor pe care le practică ei”, ne-a spus Ion Trăistaru, şeful Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat din Primăria Orşova. 
 

image

Primăria a mai fost amendată de Mediu
În timp ce Primăria se plângea că nu are habar cine ar fi putut să aducă deşeurile acolo, reprezentanţii operatorului au fost găsiţi, ieri, în prezenţa noastră şi a viceprimarului, depozitând exact în acel loc deşeurile.

Reprezentanţii Poliţiei Locale şi-au făcut şi ei apariţia, la locul faptei, însă cum au venit, aşa au şi plecat. “Până la data depistării- şi după cum aţi văzut i-am găsit aici depozitând- nu ştiam al cui este.

Şi pentru a scăpa de el, am solicitat operatorului să vină să-l ridice, pentru că vom plăti.

(...) Acum, când am aflat cine a depozitat, va trebui să întocmim documentele necesare, sesizăm organele în drept, respectiv Mediul pentru a lua o măsură şi să-l obligăm să-şi ridice toate deşeurile de aici”, ne-a spus Valeriu Ungureanu, viceprimarul Orşovei.

Primăria a mai primit o amendă de 50.000 lei, de la Garda de Mediu, pentru gunoi menajer depozitat în locuri neautorizate, pentru care se judecă şi acum în instanţă. 

image

Operatorul se gândeşte la buzunarul cetăţeanului
Reprezentanţii firmei de salubritate susţin că preţul combustibilului îi determină să facă transferul deşeurilor. Altfel, preţul oferit populaţiei aproape că s-ar dubla. 

“Noi realizăm colectarea cu maşini compactoare, de 10-14 metri cubi. Nici în conditiile de astăzi, nici în condiţiile de lunile trecute- când ştiţi că erau o sumedie de semafoare pe drum- nu ne permitem să facem transportul cu fiecare autocompactor.

Şi atunci, acolo, transferăm deşeurile din maşinile care efectuează colectarea deşurilor într-un autotren cu remorcă de minim 40 metri cubi. Imaginaţi-vă consumul de motorină.

Ce ar însemna fiecare transport până la Izvorul Bârzii. Ca să nu împovărăm populaţia, se face transportul cu această maşina de capacitate mai mare.

Acum, tariful este 6,2 lei/ persoană/lună. În mod real, dacă ar fi transportăm cu autocompactorul, preţul ar depăţi 10 lei/ persoană/ lună”,ne-a declarat Valentina Voicu, directorul firmei de salubritate.
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite