Porcii din gospodăriile mehedinţenilor, monitorizaţi de medicii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Porcilor le-a fost recoltat sânge pentru a depista pesta porcină
Porcilor le-a fost recoltat sânge pentru a depista pesta porcină

 Probele de sânge recoltate de la porcine vor fi analizate la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală. Se verifică dacă porcii au scăpat de pestă

Medicii veterinari, din judeţul Mehedinţi, au încheiat recoltarea probelor de sânge de la porci, din satele aflate la graniţă şi din jurul fermelor de porci pe o rază de trei kilometri. 2661 de probe au fost recoltate şi trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti pentru analize.

Acţiunea de strângere a probelor a durat mai mult de o luna, a început pe 13 octombrie şi s-a terminat pe 21 noiembrie. Medicii veterinari monitorizează 41 de localităţi.

„Probele au fost recoltate pentru a demonstra că ţara noastră este liberă de pesta porcină, ca de la întâi ianuarie să putem exporta carne de porc”, a declarat Adriana Ganea, purtător de cuvânt DSVSA Mehedinţi

De mai bine de trei ani în România nu au mai apărut focare de pestă porcină, însă ţara nu poate exporta decât carne de porc fiartă, nicidecum produse proaspete.

Pentru îndeplinirea obiectivului strategic de supraveghere a pestei porine clasice inspectorii DSVSA  Mehedinţi  supraveghează circulaţia porcilor pe teritoriul judeţului prin participarea la acţiuni comune cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean  Mehedinţi  în ceea ce priveşte controlul în trafic şi în târgurile de animale vii.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite