Piaţa neagră se reorganizează: alcoolul schimbă ţigările

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alcoolul confiscat de poliţişti de la colţ de stradă
Alcoolul confiscat de poliţişti de la colţ de stradă

Ţigările sărbeşti au ajuns un produs de lux chiar şi la colţul străzii, de aceea contrabandiştii le schimbă cu alcoolul

Apogeul vânzărilor la alcoolul de contrabandă a fost atins la sfârşitul verii, când iubitorii lui Bachus l-au căutat pentru prepararea diferitelor băuturi spirtoase cu fructe.

Dacă cererea a fost mare, traficanţii de alcool au făcut repede rost de produs. Reţeta este simplă şi acoperită de lege.

  “Principala metodă este cea legală, fiecare persoană introduce prin vamă un litru de alcool, la fiecare drum vin câte cinci în autoturism, introduc cinci litri de alcool, câteva pachete de ţigări.

Dacă fac asta de două-trei ori pe zi, într-o săptămână  deja au strâns zeci de litri de alcool după care le vând diferitelor personae din judeţ sau din afara judeţului ”, a declarat Constantin Măricuţă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi.

Autorităţile au mâinile legate când vine vorba de micul trafic cu produse accizabile.

“Nu avem voie să-i restricţionăm, am încercat, libera circulaţie îi permite să treacă oric de câte ori vrea, nici noi, nici poliţia de frontieră  nu avem ce face.

Acesta este unul din factori care duce la aglomeraţie, la întârzieri şi la blocări în vamă”, a declarat Titu Neţoiu, şef la Vama Porţile de Fier. 

O sticlă de alcool este cumpărată de la vecinii sârbi cu doar şase  lei şi ajunge pe piaţa neagră să coste zece lei, preţul variază în funcţie de cantitatea cumpărată.

Cei care vor să se îmbogăţească repede din acest trafic nu trec alcoolul prin vamă cu litru, ci cu rezervorul. 

“Au găsit mijloace de disimulare,au venit cu alcoolul pus în rezervorul maşinii şi alimenta maşina dintr-run recipient bine dosit sub maşină”, a adăugat şeful Vămii Porţile de Fier 1.

Din vamă, alcoolul ajuge în depozitele ilegale ale unor şmecheri intermediari sau direct la colţ de stradă.

”Acest produs se comercializează la piaţa Mircea, la Şcoala 14, Piaţa Lucian, Târgul Veterani, piaţa Crihala.

Când sunt la vânzare, ţin două –trei sticle în diverse autoturisme abandonate sau au locuinţele foarte aproape de locul de vânzare, în momentul în care au comanda se duc şi le iau de acasă”, a competat Constantin Măricuţă, ofiţerul care se ocupă de combaterea traficului cu alcool.

Poliţiştii mehedinţeni  au scos, de la vânzare,  peste 400 de litri de alcool de contrabandă, anul acesta, iar pentru cei care şi-au făcut depozite clandestine au întocmit două dosare penale şi au început urmărirea penală pentru deţinere în afara antrepozitului fiscal  de produse accizabile.

” În 2010, am identificat două depozite de alcool, la unul 202 litri şi la altul 210 litri de alcool , au motivat că aveau nevoie de el pentru vişinată”, a declarat  Constantin Măricuţă din cadrul IPJ Mehedinţi. 

Cei care fac trafic cu alcool în cantităţi modeste riscă o sancţiune sau cel mult să rămână autoturism.

“Dacă autoturismul nu are anumite modificări aduse, se sancţionează contravenţional şi se reţine maşina până la plata amenzii, amenda este de la 5000 la 20.000 de lei”,a precizat Titu Neţoiu, şef la Vama Porţile de Fier.

Tentaţia profiturilor uriaşe îi determină şi pe cei din afara judeţului Mehedinţi  să-şi încerce “norocul” cu alcoolul sârbesc.

De aceea, poliţiştii de frontieră au confiscat, de la începutul anului, 1500 de litri de alcool în valoare totală de 16.000 de lei.

Cele mai multe maşini ticsite cu alcool  au fost găsite pe arterele de circulaţie de la intrare şi ieşire din muncipiu.

” Se iau toate măsurile în baza legii privind combaterea evaziunii fiscale, este o linie permanentă de muncă a poliţiei de frontieră, reamintim că introducerea acestor produse peste limita legală este interzisă”, a declarat Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite