Turnu Severin: Piața auto, blocată de taxele de înmatriculare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânzările mașinilor uzate sunt aproape nule, iar comercianții dau vina pe taxele mari, care îi obligă să practice prețuri prohibitive.

Mașinile second hand ruginesc în târguri și în parcurile auto. Comercianții se plâng de lipsa clienților și anunță cea mai drastică scădere a vânzărilor din ultimii ani.

„Este la pământ. La începutul anului trecut vindeam cel puțin cinci mașini pe săptămână, iar din decembrie până acum, am vândut cinci în total. Lipsa banilor este cea mai acută problemă. Apoi faptul că băncile acordă credite din ce în ce mai greu, iar ce ne încurcă foarte mult este această taxă de înmatriculare. Aduc o mașină de 500 de euro din Germania și plătesc 3000 de euro ca să o înmatriculez în țară, ori mie nu îmi dă nimeni banii ăștia pe ea”, ne spune Cosmin Unciu, care se ocupă de 16 ani cu comerțul de mașini uzate.

Se caută mașini ieftine, înamtriculate în țară

În ultima perioadă, toți comercianții de mașini au înmatriculat în țară vehiculele, pentru că, spun ei, nimeni nu se mai uită la cele neînscrise, de frica taxei prea mari.

Astfel, singurele care mai au ceva căutare sunt cele cu prețuri care nu depășesc 2500 de euro.

În unul din parcurile auto private din Drobeta Turnu Severin, cu zeci de mașini scoase la vânzare, doar unul sau doi oameni intră și aruncă o privire.

„Am un buget de aproape 2000 de euro și am venit să văd dacă găsesc ceva la acest preț. Încă mă gâdesc dacă să îmi cumpăr acum sau să mai aștept să strâng bani”, ne spune Mircea Holobei, un potențial client.

Efectul acestei scăderi dramatice a vânzărilor, până aproape de 0, se vede și în planul de achiziții al comercianților.

„De patru luni nu mai aduc nicio mașină, pentru că stau și se pune rugina pe ele, nu le cumpără nimeni”, conchide Andrei, un alt comerciant de mașini.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite