Peste 150 de jandarmi sunt mobilizaţi la Zilele Severinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 150 de jandarmi vor fi mobilizaţi, începând de mâine şi până duminică, în misiuni specifice de ordine publică, pe timpul desfăşurării activităţilor şi manifestărilor prilejuite de sărbătorirea zilelor municipiului Drobeta Turnu Severin.   

Zonele vizate de jandarmi sunt Pădurea Crihala, parcarea Centrului Comercial ,,Carrefour”, Stadionul “Ion Angelescu” şi Cetatea Medievală.

“Se va asigura protecţia spectatorilor şi artiştilor care vor susţine programe artistice pe scenele amplasate în aceste locaţii, prevenirea producerii faptelor antisociale şi adoptarea măsurilor legale ce se impun în cazul comiterii de infracţiuni sau contravenţii.

Se vor constitui echipaje de intervenţie pregătite şi dotate corespunzător pentru a interveni oportun în rezolvarea incidentelor generate de tulburarea ordinii şi liniştii publice”, ne-a precizat cpt. Claudia Mendea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Mehedinţi. 

Tuturor participanţilor li se recomandă să fie atenţi la asigurarea bunurilor personale (genţi, portofele, bagaje), să evite implicarea în altercaţii cu persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, traseele sau străzile lăturalnice, să identifice patrulele şi echipajele de jandarmi pentru a le solicita sprijinul în cazul în care devin  martorii sau victimele producerii faptelor de natură infracţională sau contravenţională.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite